Un film ”ca pe vremea noastră” de văzut cu adolescenții din vremea lor

Un film ca ”pe vremea noastră” de văzut cu adolescenții din vremea lor
Durata citire: 7 min

Unele lupte mă prefac că le pierd. Cum a fost cea cu insistatul de a citi cele două volume din ”Contele de Monte Cristo”. Le au în bibliotecă, le-au primit când au împlinit 18 ani, de la rude și prieteni care au avut grijă să le pună în bagajul de plecat în viața de adult niște lecturi esențiale. 

Nici nu m-am obosit să încerc. E an cu BAC și admitere la facultate și, oricum, au 18 ani, nu mai am la dispoziția mea de părinte decât persuasiunea. Le-am spus că e o carte excelentă și cam gata, mi-am luat speranța că or să o citească repejor, dar n-am renunțat la gândul că or să o descopere vreodată în viața lor.

Când am văzut afișul filmului, am știut instantaneu că vreau să mergem să-l vedem.

”Ok, n-o să citiți povestea asta prea curând, dar măcar să știți că există!”, le-am spus, în gând. Cu vorbe doar le-am propus timid și lor, și Feticăi (14 ani): ”Ce ziceți să mergem la filmul ăsta?”.

Nope, nu, în nici un caz, nici să nu te gândești. Aveau treabă. Multă. Importantă. Ca toată treaba de adolescent. 

N-am insistat. Era în preajma Crăciunului și aveam și eu treabă.

Cum m-am prefăcut că am uitat de gândul de a le pune pe tavă povestea asta. 

Ne-am văzut toți de sărbători, a venit Moșul, am colindat, am plecat la bunici, ca în fiecare an. Și acolo, la bunici, în ziua a treia, după ce s-au consumat toate mesele de crăciun, după ce s-au primit și dat toate cadourile, în ziua aceea în care toată lumea zace în purgatoriul dintre Crăciun și Revelion, a venit singură propunerea: ”hai să mergem la un film”. 

Mi s-au aprins toate beculețele, dar le-am ascuns bine și am spus cu un calm aparent: ”Ce chestie, uite, rulează filmul ăsta, ”Contele de Monte Cristo”.

Dap, hai, hai să mergem, sigur, evident, doar n-o să stăm în casă.

Nu le-am spus că filmul durează 3 ore fără două minute. Mă pricep să nu pierd lupte.

Așa că am luat și verișoara din dotare și ne-am dus: trei părinți, doi adolescenți de 18 ani, și două adolescente de 14 ani.

Nu mi-am dat seama când au trecut trei ore. Nimeni nu și-a dat seama.

Din propriile lui motive care s-au dovedit a fi fost exploatate excelent de filmul ăsta, fiecare adult, fiecare adolescent, fiecare fată, fiecare băiat au plonjat în filmul ăsta și n-au mai știut să iasă din el până s-a terminat și au rămas pe mal, zburliți, ciufuliți, uimiți și cu senzația că ar vrea să aplaude.

Cum s-a întâmplat la proiecția de gală de la Cannes, unde a fost lansat filmul, hors de concurs, în 2024 și a sărit publicul în picioare imediat ce s-a încheiat proiecția și a stat așa, aplaudând frenetic, timp de 11 minute.

Tatăl lor se pricepe la filme. Eu nu. Am opinat că trebuie să fi fost un film scump. Așa mi s-a părut mie. Din cauza decorurilor somptuoase, a locațiilor de basm, din cauza felului în care pica lumina pe scenele acelea care mi-au tăiat răsuflarea, cu castelele, cu marea, cu corăbiile, cu cetatea de pe insula unde a fost prizonier. 

El mi-a răspuns că aș fi uimită, probabil, să aflu, că nu e chiar așa. Că cele mai scumpe filme sunt alea cu Avengers. Ăsta, prin comparație, trebuie să fi fost o ieftineală.

Ei, hai. M-am dus pe net, să verific. Păi, a fost cea mai scumpă producție franceză a anului 2024. A costat vreo 40 de milioane de euro. Cum e asta ieftin? Eu nici nu pot concepe sumele astea. Sunt niște numere abstracte, nu încap în universul meu palpabil. 

Bine, dar în alte universuri din multiversul acela pe care-l tot învârte pe după cireș Marvel, soțul meu și tată lor are dreptate. Că, de exemplu, ”Dr Strange in the Multiverse of Madness” din 2022 a costat vreo 350 de milioane de dolari.

Zic de Dr Strange ăsta pentru că e ultimul film Marvel pe care l-am văzut eu. Din cauză de Benedict Cumberbatch. Și din cauză că mie îmi plac filmele cu supereroi. Și după asta nu m-am mai uitat la alt film Marvel.

Nu știu dacă producția asta din ”Contele de Monte Cristo” a meritat banii producătorilor. Dar banii și timpul meu sigur le-a meritat cu vârf și îndesat. 

Eu nu mă pricep la filme. Fac parte din tipul acela de public care consumă filmele ca entertainment, nu ca formă de artă. Așa că nu mă bag să recomand filmul ăsta ca formă de artă, să se bage acolo publicul avizat.

Dar mă bag să recomand filmul ăsta ca formă de entertainment de foarte bună calitate. Și ca resursă educațională. 

Actorii au fost excepționali. Povestea extrem de antrenantă. Adaptările și modificările pe care și le-au permis regizorii și scenariștii față de povestea originală au fost oportune și nederanjante.

Una din libertățile pe care și le-au luat a fost personajul Haydee, care, în film, ca și în carte, e fiica vândută ca sclavă a unui pașă, pe care Contele de Monte Cristo o găsește și o răscumpără ca să-i servească drept instrument în răzbunarea pe care o pune la cale. Însă în film, nu ca în carte, știm și cui fusese vândută Haydee: unui trib din Valahia. Drept pentru care ne-am trezit cu toții că Edmond Dantes, acum sub identitatea Contelui de Monte Cristo, vorbește românește. 

Evident, că am aflat post factum că actrița care o joacă pe Haydee e Anamaria Vartolomei.  

A fost un amănunt simpatic și bine realizat. Fără excese din acelea care devin grotești când ai nevoie de ceva exotic și cam barbar în vreun film și hop, bagi ceva legat de limba română sau valahi sau ceva de pe aici.

Pierre Niney vorbește fermecător limba română. Bine, Pierre Niney e fermecător și punct. 

Dar nu felul în care vorbește Pierre Niney limba română a fost motivul pentru care, după ce am ieșit din sală, toți adolescenții au conchis că a fost tare, prea tare, mult prea fain, sooooo good, cum adică a avut trei ore, nu creeeeeed, și noi chiar avem cartea asta?

Povestea a fost motivul, felul în care a fost desfășurată în fața ochilor și minților lor a fost motivul. Jocul actorilor, decorurile, cadrele, antrenul, twisturile, dozarea tensiunii, deznodământul, toate astea au fost motive. N-au știut exact cum să spună. Dar noi, adulții am înțeles perfect. E un altfel de film. Altfel decât au fost obișnuiți să consume. E altfel de poveste, cu altfel de ritm, cu altfel de punere în scenă, cu altfel de conflict și altfel de personaje. 

Unul dintre ei a spus: ”A fost cel mai tare film pe care l-am văzut în viața mea!”. Era cel care se dă în vânt după Avengers și a văzut toate filmele și serialele Marvel.

Într-una din zilele astea am intrat în camera altuia din ei, ca să las pe pat un vraf de rufe împăturite. Pe noptiera de lângă pat stătea deschis volumul I din ”Contele de Monte Cristo”.

Unele lupte mă prefac că le pierd. 

Doar mă prefac.

#inclusivcultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *