„Vis de vară” și-a găsit o casă și o Zână.
S-a-ntâmplat așa cum am visat pentru el, așa cum menesc fiecăruia din ele:
Zâna mi-a spus că a venit timpul, gata, a venit timpul să aibă un tablou. Eu sunt răbdătoare, nu dau tablourile afară din casă, știu eu, prea bine, că fiecare din ele are nevoie de timp să se așeze, să crească, să își dorească să plece.
Și mai știu prea bine și că, în timpul ăsta, cineva, undeva, se pregătește, așteaptă så vină exact timpul potrivit ca să aibă Tabloul.
Zâna a venit, tura asta, la mine, îmbrăcată într-un nor de culoare fluid, curcubeic și, de altfel, n-a avut încotro și mi-a lăsat peste tot, pe terasă, prin curte și prin suflet, tot felul de stropi, care mai de care mai lucitori, sclipind ca pietrele nestemate, dar parcă mai dulce.
Mi-a privit „Visul de vară” și… asta a fost.
Au plecat împreună, fluturând petale la unison.