Îmi place zicerea asta. Îmi imaginez Arta sau oricare Talent la care se referă zisa alergând bezmetică prin casă, izbindu-se de mobile, de oameni.
Mi-o imaginez lipsită de odihnă, trăgându-și epuizată răsuflarea, incapabilă să se oprească până nu reușește să se agațe, să se cocoațe, să se așeze pe un umăr, șoptind, în sfârșit, la urechea cuiva dispus să o vadă, să o asculte.
Arta aleargă în orice familie până găsește un loc unde să se odihnească. Și acolo începe Pasiunea.