Azi, Fetica a pictat Luna.
In casă vibrează așteptarea: la cinci avem serbare online.
M-am așteptat să îmi fie ciudată, nelalocul ei serbarea asta. Am iubit fiecare clipă din timpul cu școlărița mea online, totuși… am fost convinsă că va fi tristă celebrarea asta de la distanță.
M-am înșelat.
Fetica nu are voie să deschidă frigiderul. Țopăie pe lângă noi și ne reamintește, ori de câte ori ne cere ceva de pe acolo și noi o trimitem să își ia singură:
„Nu pot! Acolo e coronița mea și nu am voie să o văd. E surpriză!”
Și adevărul e că abia aștept să văd cum i se va așeza lumina pe chip când va fi strigată de Doamna și va primi coronița de la noi.
Și n-am cum să nu mă gândesc la firescul acestei celebrări: Fetica noastră, alaturi de colegii ei, premiată acasă la ea, de Doamna și de părinții ei.
A fost frumos.
M-am simțit, pentru prima dată, partener egal și cu drepturi depline în procesul de educație. Și… tot pentru prima dată, am simțit că nu mai sunt Judecător al școlii. Ci prieten al ei.
Vacanță uimitoare să avem, cu toții 🤗