Fac parte dintr-o minoritate; aparțin nișei de părinți care pot oferi în plus copiilor lor, față de ce oferă sistemul de educație. Le pot oferi mai mult timp, mai multe cărți, mai multe aplicații educative sau resurse online, mai mult ajutor la temele și sarcinile de lucru din sistem.
Da, aparțin unei clase privilegiate și fac parte dintr-o minoritate.
Sunt nevoită, însă, să îmi țin copiii în sistem la fel cu toată lumea. Deși aș putea să le facilitez mai multă educație decât îmi poate oferi sistemul, n-am opțiunea asta. Nevoile acestei minorități din care fac parte nu intră în preocupările nimănui. Crearea unui sistem flexibil, care să se adreseze și nevoilor mele nu interesează pe nimeni.
Toate eforturile se centrează pe crearea unui sistem care să fie incluziv doar cu minoritatea care poate oferi MAI PUȚIN copiilor decât e capabil sistemul de educație.
Între timp, copiii minorității din care fac parte, tind și ei spre medie. Însă… ei tind să se uniformizeze IN JOS.
Sistemul educațional marșează pe „no kid left behind”. Și, în efortul său de a asigura șanse egale, în subtext, undeva, ne_spus, probabil nici măcar conștientizat și fără să vrea, sistemul acționează sub umbrela lui „no kid allowed ahead”.
De asta mi-a plăcut școala online: cu condiția să fie o școală bine gândită și structurată, așa cum a fost școala Feticăi, flexibilitatea ei vis a vis de organizarea timpului zilnic mi-a oferit nesperata șansă să pot sa-i ofer Feticăi MAI MULT.
Atenție, Fetică ahead! Cheer on!