Jurnal de școală online: 4 iunie 2020

Nici de după amiezile de după școală nu mi-e dor. Zi după zi, același drum bătut, între școală, mașină și acasă, mereu la fel: Fetica pierdută într-o tăcere epuizată, eu ciripind pe lângă ea, încercând să scot ceva mai mult decât „a fost bine” despre orele lungi în care a fost departe de mine.

Sigur că era bine. Nu avea cum să fie rău. Nu despre cum a fost voiam să aud, de fapt; voiam să îi simt bucuria și nu reușeam să îi simt altceva decât oboseala.

Oprirea la cafenea, să îi iau un biscuite cu ciocolată, cuibăritul pe canapeaua din spate, muzica, apoi privirea în oglinda retrovizoare către Fetica prăbușită într-un somn adânc din care se trezea boțită și nervoasă când parcam în fața porții.

Apoi ghemuirea în vârful patului, cu un serial rulând pe ecranul telefonului și poate, spre seară, suficientă energie pentru niște conectare.

Fetica n-a dormit niciodată la prânz de când face școală online. Vorbește mult și e veselă până seara. Se joacă mult, învață, iese afară, face treabă. E ocupată. Și nu mai e epuizată decât uneori, însă atunci e epuizată cu zâmbetul pe buze și cu obrajii roșii, nu cu cearcăne și tăcere.

Iubesc școala online, ce sa fac? 🙃

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *