O prietenă dragă mi-a spus, râzând, că dacă mai citește mult Jurnalul ăsta în care totul e așa de zen, îmi dă „Unfollow” 🙂
O înțeleg.
Pe toți ne doare Școala.
E prea constrangătoare pentru unii, insuficientă pentru alții, nivelatoare de personalități și inteligențe, frână pentru potențialul unora din copiii noștri, periculoasă emoțional pentru alții, agresivă sau prea laxă, ipocrită, dominatoare, demagogă, sforăitoare, incompetentă, inutilă.
Fiecare din noi, are de unde alege o rană sau alta.
Ne-am obișnuit atât de tare să ne doară școala, încât am învățat să trăim cu rana asta purulentă. Atât de tare a devenit rana asta una cu noi, încât ne trezim surprinși când cineva pune un pansament acolo sau când rana face coajă sau, pur și simplu, când cineva întreabă: „de ce nu pui un pansament pe rana aia?”.
„Eu? Ce pot să fac eu? Nu sunt medic”, ne spunem.
Însă nu e nevoie să fim medici ca să punem un plasture cu rivanol pe o bubă. Nu e nevoie să avem competențele necesare pentru a schimba tot sistemul. Uneori, sistemul se schimbă dacă fiecare pune un plasture pe buba lui. Asta e ceva ce putem face.
De acolo vine Jurnalul meu de școală online: din convingerea și speranța că nu e nevoie să sun la 112 pentru orice zgaibă. Ba chiar, nu e recomandat: sistemul nu face față 🙂
Așa că răspândesc, da, cu zen și Rivanol.
În sfârșit, școala nu mai doare. Am de gând să mă bucur de fiecare clipă. Nu de alta, dar acuși vine toamna și se rup iar cojile de pe răni.
Azi Fetica a avut științe și știți cum e cu Fetica și Științele: bucurie mare.
Și… pentru că e marți, și e work from home, și e școală online și se poate, C a scos puștimea afară la oleacă de sport de dimineață. Ocazie cu care am aflat ca Fetica poate sta așa 🙂