Anevoioase sunt, mereu, căile zilelor de Luni. Oricât de ușoară e ziua, Lunea e grea.
Fetica s-a mobilizat greu. La 10.30, după conectarea de dimineață, s-a așezat ea, mai mult de conștiincioasă ce e decât de drag, la masa de studiu. Și-a trecut agenda zilei în revistă și a încercat să aleagă cu ce începe. Bucuria… ioc. Lipsea cu desăvârșire.
Drag mi-a fost azi să fiu „mama cea bună” și să-i propun încă o pauză după pauză, dar cu condiția să se întoarcă cu chef și energie.
Așa că s-a întors la 11, pusă pe treabă și jucăușă și așa am fotografiat-o 🙂
Azi a avut lecție nouă la mate. Doamna a pus pe Classroom un filmuleț cu ea însăși explicând fracțiile. A avut de urmărit explicațiile și de sintetizat pe caiet. Apoi a avut de lucrat o temă cu noțiunile noi.
Mi-a plăcut să văd toată energia asta la lucru: figura familiară și confortabilă a doamnei, explicațiile auzite, dar și văzute, consolidarea înțelegerii și memoriei prin scris, apoi exersarea prin temă.
Pare un concept ușor, fracția. Însă experiența a trei copii care au trecut prin asta îmi spune că e mai dificil decât pare, așa că mi-a crescut inima să văd că a înțeles și poate lucra singură.
Azi, pentru că e Luni, a terminat mai târziu. Dar acum, când a terminat, nu e scursă de energie, ci plină de satisfacție și gata să plonjeze în restul zilei.
Gândul mamei: copilul nu ar trebui să fie nici odihnit, nici obosit după școală. Ar trebui să fie energic, activ și prezent, gata să-și continue ziua. Zilele lui ar fi atunci lipsite de etichete: n-ar mai fi „zile de școală” și „zile libere”. Ar fi doar „zile”.