Azi eu am avut serviciu toată ziua. Încă mai am. Fetica s-a descurcat singură, singurică.
La 10.30, după conectarea de dimineață, a hotărât că pornește la treabă. Tare i-au mai zâmbit ochii când mi-a zis că azi are engleză și AVAP.
”Mama, mama! Știi ce am azi la AVAP? Ceva FRUMOS tare! Am de pictat pietricele!” și aproape că sărea în sus de bucurie.
A început cu engleza și știu de ce: ca să îi rămână tot timpul din lume să stea pe activitatea de la AVAP.
A fericit-o mult și tema la engleză. Nu mai știu exact ce a avut de făcut, dar am găsit-o întinsă pe jos, lucrând preocupată la o planșă imensă, pe care a ascuns-o de privirile mele; Fetica știe că sunt băgăcioasă și zi cu zi, libertate cu libertate pe care o capătă și exersează, mă împinge unde îmi e locul de mamă: să îi fiu aproape, să o primesc în brațele mele, să o mângâi și âncurajez, să fiu fermă când e cazul, dar NU să fac în locul ei.
Fetica nu mai vrea să fac nimic în locul ei de când are libertatea de a lucra planificând singură timpul ei.
În continuare nu vrea să intre online în afară de ora de dimineață. Nu are nevoie. O invit din timp în timp, îi reamintesc că sunt zile în care am destul acces la tehnologie ca să poată face asta. Mă refuză. Imi spune:
”Mama, eu câștig TIMP așa!”
Are dreptate. Și știu ce vrea să zică și ce simte, fără să aibă încă limbajul necesar ca să exprime: vrea să îmi spună că ea câștigă timp pe care îl folosește ca să stea pe sarcină în voie, în loc de timp folosit la comun cu ceilalți pe altă sarcină. Nu-mi cere timp să facă altceva decât activitatea școlară. Îmi cere timp să stea PE activitatea școlară.
Încă nu a terminat de lucrat la AVAP. Pentru că pictează strat cu strat și așteaptă să se usuce înainte de a picta stratul următor. Și are timp să facă asta 🙂
Gândul mamei:
În ecuația școlară, rolul părintelui e să mângâie, aline, încurajeze și susțină; rolul profesorului e să traseze sarcini și să fie disponibil; iar rolul copilului e să exploreze în libertate.