Nepoților mei, într-o seară, cândva, le voi spune o poveste:
Demult, când voi erați doar un gând, le voi spune, lumea era altfel. Oamenii erau foarte, foarte grăbiți și ocupați. Aveau foarte multă treabă, extrem de importantă și munceau cu îndârjire de dimineață până seara. Erau așa de ocupați, încât nu mai aveau timp niciodată să stea cu ei înșiși, nici să se bucure.
Bucuria devenise tare rară. Să nu vă imaginați că oamenii nu râdeau pe vremea aceea. Ei făceau tot felul de lucruri ca să mimeze Bucuria. Aveau programul planificat aproape la minut pe luni întregi în avans. Alergau epuizați între aniversări, concedii, filme, parcuri. Alergau întruna, încercând să mai găsească un stop de bucurie pentru ei.
Pe atunci, oamenii purtau măști, dar nu de astea de care purtăm noi acum. Erau măști invizibile, ca niște coconi invizibili care îi înconjurau oriunde mergeau. Oamenii se vedeau unii pe alții, dar nu se puteau atinge cu adevărat, erau cu totul și cu totul singuri în coconii lor.
Și unicul mod în care reușeau să se simtă mai puțin singuri era sa alerge mereu, să fie ocupați și să stea cât mai mult timp împreună. Străzile erau aglomerate atunci, în parcuri erau sute de copii, oriunde te-ai fi dus, oamenii se strângeau unii în alții, ca un ciorchine mare de struguri.
Atunci pe lume s-a născut o boală ciudată, care i-a obligat pe oameni să stea singuri acasă.
Oamenii s-au desprins din ciorchine și au stat acasă. Acolo, în timp ce boala umbla prin lume, coconii lor s-au subțiat și s-au spart. Și oamenii au rămas, pentru prima dată, fără mască.
Unii s-au speriat, unii au plâns, unii au râs, dar mulți au simțit cum ajunge la ei Bucuria pe care o căutaseră atât.
Când au avut din nou curaj să iasă afară, oamenii n-au mai putut să se îmbrace în coconi. Și-au pus niște măști pe față, pentru o vreme. Dar degeaba. Bucuria ajunsese la ei și mulți se vindecaseră de singurătate și învățaseră cum să trăiască fără coconi.
În scurt timp, au renunțat la măști.
Acum, noi mai purtăm măști doar ca să îi protejăm pe toți cei dragi ai noștri. Dar sunt doar niște măști de pânză. De celelalte măști nu mai avem nevoie.