Mai sunt cinci zile și intrăm acuși în săptămâna a zecea de izolare sau într-a treia de când îmi pregătesc bagajul pentru lumea nouă.
Am scos tot din rucsac și bifez lista „de luat cu mine”:
– gândul care devine
– copiii
– împuternicirea
– lentilele colorate
– un pic de lene și un pic de plictiseală
– sensul și direcția
– răbdarea
– harta cu stațiile de aprovizionare
– certitudinea oportunităților
– transformările
– frustrarea creatoare
– o sticluță cu ulei de volatilizat convingeri
Sunt mulțumită. Arată bine rucsacul meu.
Sigur am uitat ceva, mereu uit câte ceva când plec la drum. Dar nu sunt îngrijorată. În fond, mă pot întoarce oricând să iau ce mai am nevoie.
Și, oricum, mai am câteva zile până plec, am tot timpul să mai adaug ceva.
Sunt mulțumită.
Departe se aud un tren cam isteric și un vuiet de mașini grăbite. Aproape aud păsăretul agitat. Un cocoș împarte știrile zilei. Toată lumea are treabă.
Motănoiul moțăie pe balustradă. Toată foiala asta îl lasă rece.
Beau cafeaua cu soarele în stânga și luna în dreapta.
Totul e exact așa cum trebuie să fie.
Și e bine.