Uite că n-am găsit o denumire mai inspirată, mai puțin tehnică și concretă, dar, uneori, lucrurile sunt ceea ce sunt.
Indiferent de cum aleg să trăiesc, oricât de mult „aici și acum” îmi definește parcursul, oricare ar fi destinația drumul meu rămâne exact asta: drum, parcurs. Călători prin noi înșine suntem, sau prin lumea largă. Și pe orice drum, de când există ele drumuri, am învățat să punem opriri, stații de aprovizionare care să marcheze etapele călătoriei, locuri unde ne adăpostim, unde ne refacem proviziile, unde ne odihnim, unde ne revizuim hărțile.
Am învățat să construiesc stații de aprovizionare de la mama și de la tata: călătoria în străinătate, Paștele cu verișoarele la bunici, Crăciunul cu colinde și poezii înainte de cadouri, concediul la mare, ieșirea la munte cu prietenii, dulciurile ascunse de mama în valiza cu care plecam în tabără, bilețelele de încurajare pe care le găseam în penar când aveam teză sau mergeam la olimpiadă, multe stații, unele mici, unele mari.
Nu am trecut prin ele ca să le las în urmă; sunt locurile unde revin mereu când obosesc sau când sunt curioasă, când caut răspunsuri sau manuale de utilizare a propriilor mei copii. Mă duc într-una din stații sau în alta și caut pe rafturi, pe tejghele, sigur găsesc acolo ce au lăsat ai mei pentru mine ca să nu mă rătăcesc pe drum. Cu cât mai multe stații, cu atât mai multe instrumente, cu atât mai multă iubire.
De când sunt mamă, îmi iau și copiii cu mine să vizităm stațiile. Și construiesc, la rândul meu, și stații noi.
„Mai ții minte, mama, când stăteam eu și coloram cu tine la măsuța neagră din apartament?”
„Mama, e destul de cald să ne jucăm cu apa?”
„De ziua noastră mergem la munte cu familia, da?”
Multe și bogate stații am pus până acum pe drum.
Și nu m-oi opri acum, că lumea pare diferită.
Una din stații marca sfârșitul școlii și începutul verii. Era stația așezată acolo de serbările școlare. Fără stația aceea, prima zi de vacanță ar fi o altă zi și atât. Anul acesta mut serbarea acasă, categoric.
După aceea, urmează planurile despre cum mai construim niște stații în lumea nouă. O să vedem, am timp să mă gândesc, să planuiesc.
O fi lumea nouă diferită, dar planurile noi sunt la fel de îmbucurătoare ca întotdeauna. Și provocatoare 🙂