Bucuria de azi: a doua săptămâna

A început a doua săptămâna de trecere spre lumea nouă.

Cine mai numără câte au trecut din era „după pandemie”? Iar a trebuit să deschid calendarul, iar am numărat de vreo trei ori, iar mi s-a părut că sunt prinsă într-o anomalie temporală, că nu se poate ca atâta amar de timp și de viață să fi trecut în așa de scurt măsurat timp.

Le număr pe astea de pe „punte”, e mai simplu, deși aici, pas după pas, pare și mai stupefiantă trecerea timpului, târâitoare, greoaie, împiedicată, fiecare pas un deceniu.

Mă mișc ca într-o melasă.

E frustrant și mi-e dor de mama.

Unde e bucuria de azi?

Aici e.

Stăm în bucuriile noastre, uneori, fără să le percepem. Pentru că stăm în INTERIORUL lor ca într-un pântec. Timpul curge atât de lent acolo, încât ajunge la limita nemișcării. Aici, la limita nemișcării, te hrănești, crești, ai timp să vezi, să auzi, să simți, să gândești, să alegi. Să te alegi.

Mai stau o zi, apoi încă una. Va veni el și timpul alergatului. Acum e timpul răbdării. Pentru că da, pun și răbdarea în rucasul meu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *