Bucuria de azi: sensul și direcția

Da, da, mi-e tot mai clar, e musai să iau sens în bagaj, mereu e nevoie de sens, nu mereu e musai nevoie de direcție.

După puntea asta, lumea se întrevede incertă și confuză ca cerul ăsta pe care-privesc acum, de pe terasa mea albastră.

E înnorat și plouă mărunțel și rece. Un vânt plin, generos, face frunzele să foșnească, aud și vuietul și șuieratul, unul de fundal, altul mai aproape. Pe un acoperiș încă neterminat, o folie de protecție a evadat pe la colțuri și se zbate frenetic, ca umbrelele pe plajă.

Și dacă privesc prea atent, și dacă ascult prea profund, lumea se întoarce brusc cu susul jos și iată, marea e sus, deasupra mea și stau pe un cer verde și dacă ridic picioarele o să intru cu ele în mare și o să râd de vrăbiile astea rătăcite prin valuri.

Deocamdată e irelevant în ce direcție o să apuc în lumea nouă, susul nu mai e sus decât câteodată și josul se schimbă după bunul plac, înainte și înapoi se confundă, parcă aș fi Alice, parcă aș fi Hermione pe scările de la Hogwarts.

Direcția o pun într-un buzunar separat, o să am nevoie de ea mai târziu, când cerul o să fie cer și marea, mare.

Dar sensul e de ținut de mână, dacă l-ai găsit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *