Bucuria de azi: o zi a mea

Purtându-mi numele, în copilărie, visam să devin zâna tiză: precum floarea cu care îmi împart numele, priveam cu jind la făptura asta din mine către care mi-ar fi plăcut să mă construiesc. Sînziana, speram, va fi tăcută, sfioasă, blândă, gingașă și delicată, plină de grație, discretă și modestă.

Mulți ani mi-am petrecut încercând să netezesc coastele abrupte, să cultiv floricele pe stâncăraie, să potolesc vânturile năpraznice care șuierau peste piscurile mele, să adun marea toată într-un pârâiaș limpede de munte, să stăvilesc vulcanii, să sting focurile, să cultiv grâu.

Mama știa mai bine. Așa sunt mamele, ele știu întotdeauna mai bine. Râdea de nasul meu ridicat în vânt și-mi spunea râzând cu drag: „ești o încrezută”.

Adevărul e că nu sunt modestă. Nici tăcută, nici sfioasă. Și nu sunt nici gingașă, nici delicată.

Adevărul e că sunt vanitoasă, explozivă, încăpățânată, zgomotoasă, neîndemânatică, un pic greoaie, dar sălbatică pe alocuri, loială, dar furioasă din timp în timp, ostentativă, dar strălucitoare când și când.

Și tot ce mi-a ieșit bine vreodată, așa mi-a ieșit.

Am un dud în grădină, primul și singurul, deocamdată copac suficient de mare încât copiii mei să se poată cățăra în el. E aici pentru că am învățat, la un moment dat, că eu nu vreau să smulg buruienile ca să pun petunii în locul lor. A apărut la mine-n strat și i-am făcut loc acolo, în pământul acela împietrit în care petuniile refuzau să se prindă.

Am un strat de legume în care au murit roșiile an de an, până am învățat că nu sunt suficient de delicată, ordonată și consecventă ca să le cresc cu blândețe. Așa că acum cresc în libertate și se lăfăie acolo tufe mari de pătrunjel răsărite unde au ele chef, roșii cherry după bunul lor plac, leuștean lângă lavanda evadată din stratul ei, zorele conduse pe lângă cimbru și căpșune itindu-se printre toate.

Am trandafiri care se sălbăticesc și refuz să-i scot, pentru că am învățat despre mine că îmi place sălbăticia măceșului. Am pietre peste tot, culese de prin preumblările noastre.

Am viorele și toporași. Am caprifoi care se întinde peste tot și a devenit casa de vară a albinelor.

Am păpădii în gazon.

Și da, am pus și niște petunii.

Nu sunt o zână delicată. Sunt altfel de zână. Una cu teniși și haine pătate de vopsea.

Și, în sfârșit, îmi place de mine așa.

Azi am o zi întreagă doar a mea ca să mă bucur de cei 43 de ani de devenire.

Am și fundal sonor la mine în cap: sună un gong, câteva clopote și un trombon.

3, 2, 1 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *