Acum o vreme am lansat o provocare culinară pe grup. I-a expirat dead lineul propus, însă nu și cel dinăuntrul meu.
Și pentru că ieri am povestit de rețetele Bunicii Geta, pregătitul ruladei a venit de la sine, ca să continue povestea.
Ca să-ți iasă rețeta, mai întâi te gândești bine la bunici, îi chemi la tine în gând, aduni răbdarea și experiența mâinilor lor la tine, ți-i așezi alături și te pui pe treabă.
Pui 250 ml de lapte la fiert, împreună cu o jumătate de ceșcuță de ulei și un pic de sare.
Intre timp, stingi 5 linguri cu vârf de făină cu încă 250 ml de lapte.
Da, n-ai timp de învârtit în alte cratițe, rețeta asta are multe „între timpuri”, e de pe vremea când multitaskingul nu era musai o calitate și mâncarea cerea atenție și conectare ca un copil părintelui său.
Când laptele începe să fiarbă, torni făină stinsă peste el. Focul e musai să fie foarte mic și tu e musai să fii pregătită să începi a învârti în compoziție până se încheagă bine. Altfel, o să ai parte de o pastă mămăligoasă și plină de cocoloașe.
Am o bănuială că musiu laptele obișnuia să facă bain marie pe vremuri, dar merge și așa, pe foc mărunt.
După ce se încheagă, stingi focul și lași compoziția la răcit.
Dacă cumva crezi că acum e momentul să-ți iei o pauză scurtă, nu crezi bine. Pentru că, între timp, bați spumă tre albușe.
Când ai terminat, e fix momentul să începi a amesteca în compoziție gălbenușurile rămase, unul câte unul, căci indicația e să faci asta cât aluatul s-a răcit, „dar nu de tot”.
După ce ai terminat cu gălbenușurile, incorporezi și albușul spumă și stii tu, mângâi aluatul cu mișcări rotunde, de jos în sus, ca să nu tuflești bunătate de spumă.
Pfiu, e aproape gata aluatul.
Am uitat să-ți spun să pornești cuptorul la foc domol înainte de a te apuca de preparat. Pentru că acum vei lua o tavă de cuptor, o vei intoarce pe dos, vei așeza pe ea hârtie de copt (sau o vei unge bine cu unt, dar am îndrăznit să fac atâta concesie vremurilor noastre) și vei turna compoziția. O vei modela apoi în așa fel încât să obții un dreptunghi cu grosimea de vreun deget.
Și acum pui tava la cuptor și o lași să se coacă în voie, până devine aurie.
Nici acum nu-ți iei pauză, pentru că în timpul ăsta ai de mărunțit o mână bună de mărar, pe care îl arunci în castronul în care ai dezlegat niște brânză de burduf cu câteva linguri generoase de smântână, ca să o faci cremoasă și tartinabilă.
Și, în sfârșit, începi să te pregătești de scos tava. Pentru asta, uzi un prosop curat de bucătărie, il storci bine și îl asezi pe masă.
Începe magia și prestidigația: scoți tava, desprinzi ușor blatul de pe hârtie cu un cuțit sau o paletă de lemn și îl lași să alunece pe prosopul ud.
Da, știu 🙂 Nu e gata.
Acum ungi bine blatul cu brânza cremoasă. Apoi apuci de prosop, pe lungimea blatului și te ajuți de el ca să rulezi blatul până devine un cilindru.
Pun pariu că o să-ți ții respirația cât va dura operațiunea asta și că vei răsufla cu ușurare când o vei incheia.
Acum pui ruloul iar in tava si il mai lași la cuptor doar vreo câteva minuțele, să se amestece toate bunătățile din el.
După ce scoți minunăția din cuptor, o lași la răcit înainte de a o tăia.
Cam așa era Duduia Getta. Am încheiat rulada obosită si satisfăcută. Îmi priveam opera cu admirație când a năvălit geamănul doi în bucătărie.
„E gata? Îmi dai să gust?”
I-am dat.
„Moamăăă, ce BUNĂ e!”, a exclamat molfăind.
Și l-am gonit din bucătărie, că delicatesa e complicată și puțină și de pus pe masa festivă. L-am gonit boscorodind, în timp ce el fura încă o bucățică și eu ii zâmbeam complice bunicii.