Mă trezesc, în fiecare dimineață, intr-un tablou.
Artistul acesta e magic, tabloul e viu și pășesc în el zi de zi ca Mary Poppins în desenele de pe asfalt E fascinant și uimitor și devine firesc să mă aștept să apară vreun motan cu joben să-mi dea binețe sau un mierloi somnoros și un pic iritat care să mă ia la rost că deranjez liniștea publică și-l întrerup din treabă.
Așa că încerc să fiu discretă, îmi ocup locul pe canapea și rămân acolo, cu mișcări șoptite, până ce soarele decide că e vremea să plec să fac micul dejun copiilor.
Număr culorile mugurilor care abia pocnesc, între timp, sau pe cele ale frunzelor care cresc.
Într-o zi, m-a anunțat Alecsandri că s-ar opri pe aici. Mi-a zis că așa era și la el, la țară și mi-a șoptit că i-ar fi plăcut să fie pictor, dar ce să facem, pictează fiecare cu ce are, unii cu pensule, alții cu cuvinte.
I-am zis că îl aștept când are timp, desigur.
Între timp, mai număr cerul preț de o gură de cafea și zece triluri.