Poți căuta Bucuria în fiecare zi și poți deveni atât de bun la asta încât să ajungi să-i prevezi semnele, să o găsești ascunsă oriunde, să o recunoști după sclipire.
Poți deveni atât de bun la asta, încât să o identifici, să pui mâna pe ea, „uite o bucurie! și încă una!”, dar să uiți, uneori cum să o simți.
Poți să ajungi să ai ziua plină de bucurii așezate frumos pe rafturi, ca o casă frumoasă, plină de bibelouri prețioase și tablouri delicate. Și tu să stai în mijlocul casei pustii, singur, admirându-ti bucuriile, mulțumit că le ai, incapabil să le simți pentru că ți s-au înfundat canalele lacrimale și ești inundat pe dinăuntru, nu mai poți respira decât cu o nară.
Noroc că nu trebuie să rămâi singur acolo, izolat, închis în frumoasa ta casă plină de bibelouri, cu tristetile crescând limpede și transparent până la tavan.
Noroc că poți să-ți suni psihologul și să-l lași să-ti desfunde canalele lacrimale, să-l lași să-ți primească Tristețile, să le plângi bine, până când te trezești că gata, miroase iar a proaspăt, e liniște și cald la tine înăuntru, începe să lumineze a zâmbet și bucuriile nu doar ți se arată iar, ci ți se și strecoară în suflet și te îmbrățișează cumințel și dulce.