Bucuria de azi: timpul imaginat

Intuiesc că nu sunt singura care a visat timpul acela în care ar face asta sau cealaltă dacă…

E o reverie care te ține pe drum, mereu aproape de senzația de împlinire, niciodată chiar acolo. Există mereu ceva, ceva intangibil, neîncăput în cuvinte, care scapă încadrării în concret și nu te lasă să ajungi ACOLO. Și te mulțumești să-i dai un nume și înveți să trăiești și așa, mereu pe drum, niciodată ajuns: dacă aș avea timp, mi-aș cunoaște mai bine copiii, dacă aș avea bani, aș ajuta tot Universul, dacă aș avea curaj, aș schimba lumea, dacă…

Te simți uneori păcălit de lipsa asta permanentă și frustrantă, care nu te lasă să fii omul pe care îl simți în tine, așteptând mereu să devină. Te simți ca măgarul din poveste, alergând după morcovul pe care i-l leagănă înaintea ochilor un călăreț șotios.

Și vine timpul ăsta imaginat, în care cărarea știută se pierde, se amestecă în alte drumuri, pe care nu le mai cunoști și trebuie să STAI.

Și înțelegi în șederea ta că nu ești doar măgarul păcălit în povestea ta. Ești și călărețul.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *