Uimirea de azi: Vindecătorul

Am mulți prieteni medici. Imi fac griji pentru ei, pentru sufletele lor zbuciumate acum, pentru ce o fi în ei când se trezesc dimineața și se pregătesc pentru o nouă zi de muncă, pentru ce o fi în ei cand vin acasă seara sau cine știe când, din spital, să-și îmbrățișeze copiii.

Îi și admir în taină pentru cum își gestionează sufletele și se trezesc să meargă și azi, și mâine, zi după zi la serviciu, acolo unde e zilnic teama și moartea, acolo unde e zilnic neajunsul, știind că se duc la luptă, știind că poartă în spate speranța tuturor celor rămași acasă. Fac asta zilnic, cu demnitate, deși ei știu și uneori știm și noi că pleacă zilnic la serviciu cam cum te-ai duce cu o furcă să birui un tanc. Sunt tăcuți, medicii, își poartă poverile în liniște, pentru noi.

Am un prieten medic care, pur și simplu, a plecat la Suceava. Nu i-a cerut nimeni să facă asta, nu a fost transferat în interes de serviciu. A plecat singur. In spatele lui, acasă, a rămas o familie care l-a binecuvântat și l-a lăsat să-și urmeze harul.

Și nu mai e nimic de zis. Față în față cu fapta lui, realizezi că nu mai ai înaintea ta un medic, ci un Vindecător. Și se lasă tăcerea, pentru că nu mai sunt cuvinte care să dea glas potrivit pentru ce simți.

Dar știi, în liniștea care s-a lăsat, că Vindecătorul a schimbat definitiv ceva în lumea ta interioară. Și că va trebui să devii tu însuți o persoană care MERITĂ o lume care are un Vindecător în ea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *