Nu sunt un unicorn

Știu că lumea s-a schimbat. Știu că trecem printr-o traumă imensă, la nivel individual și colectiv. Știu că voi și vom purta cicatricile astea în suflet mulți ani de aici înainte. Știu că nu mai există „să revenim la viața normală dinainte”. Știu că viața aceea s-a încheiat.

La început zilnic, apoi doar câteodată mă treceau din cap până în picioare valuri de hohote de plâns, pe care le înăbușeam cu mâinile în aluatul în care frământam lângă copii încă un dulce și încă un dulce, ca să nu mă vadă ei copleșită, ca să nu îmi simtă neputința.

Le-am lăsat pe ele, hohotele să se zguduie în brațele soțului meu, am fost lângă el să-i ascult și primesc hohotele când l-au izbit.

Ies până la magazinul din sat cu fetița mea, disperată să văd iar altă lume, altă casă decât a mea și zâmbesc și exclam în timp ce ea turuie vesela o poveste cu detectivi, dar nu aud nimic, în afară de zumzaitul infernal al gândurilor mele care îmi spun: „îmi va fi frică să ies din casă, deja mi-e frică; ne va fi greu să mai bem o cafea la o terasă; va trebui să învățăm să bem o cafea la terasă potolind gândul care se întreabă dacă cel care a pus cafeaua în ceașcă n-o fi bolnav de ceva, orice; mă va lua amețeala de teamă în orice aglomerare, agorafobia va fi noua boală a secolului; nu voi putea trăi din arta mea, cine pisici mai cumpără artă zilele astea; habar n-am când și dacă o să mai ajung la Praga mea sau în Grecia mea; ne va fi rușine să strănutăm, să ne curgă nasul, ne e deja rușine să umblăm fără mască într-o lume pustie, deși ne știm responsabili și sănătoși atâta cât ne putem ști; vom migra în extreme, vom fi iar săraci, voi jindui iar la libertatea mea de a fi cetățean european, îmi va fi teamă să îmbrățișez pe altcineva în afară de copiii mei și sotul meu“…

Și zumzaie teama și trauma în mine și eu zâmbesc și exclam în timp ce fetița mea îmi povestește o poveste cu detectivi.

Și ajung acasă și ne spălăm pe mâini iar și iar și mi-e teamă.

Și mi se întâmplă, da, să țip la copii, să fiu aspră cu ei, pentru că simt uneori că nunai de certatul lor pe telecomandă nu mai pot eu, când lumea aia cunoscută și certă și solidă în care trăiam s-a prăbușit.

Așa că, să fim înțeleși:

Dacă am creat și administrez un grup Îmbucurător,

Dacă gătesc și postez,

Dacă postez floricele din grădină și copii fericiți,

Dacă mă extaziez la postări cu muzică, răsărituri, apusuri, nori pufoși,

Dacă scriu zilnic despre bucurie,

Dacă pornesc sau susțin campanii prin care încerc să ajut diverse categorii sociale greu încercate în prezent,

Dacă zâmbesc, cânt, pictez și dansez,

Nu înseamnă că sunt blocată în negare, că mă agăț sisific și îndârjit de reconstrucția unei lumi care nu mai există, că trăiesc într-un scenariu iluzoriu, despre o lume minunată și plină de unicorni.

Înseamnă, însă, că învăț zi de zi și pas cu pas să dau un SENS acestei lumi noi, să o fixez în mine ca să pot TRĂI în ea, în loc doar să SUPRAVIEȚUIESC în ea. Înseamnă că învăț zi de zi și pas cu pas să trăiesc și în bucurie, conectare, recunoștință, iubire, tihnă, satisfacție, pentru că am nevoie și de skillurile astea în lumea cea nouă.

Pentru că nu pot trăi fără să las să treacă prin mine Tristețea, Neputința, Furia, Dezamăgirea, Frica; dar nu pot trăi nici fără să las sa treacă prin mine Speranța, Bucuria, Iubirea, Conectarea și Recunoștința.

Sunt aici, trăind și împărtășind fațetele astea ale vieții mele, alături de voi.

Sunt aici pentru mine.

Și voi continua să gatesc, să postez, să cânt, să caut bucurii, să susțin, să caut și să încerc să dau SENS.

Nu sunt un unicorn 🙂 🤗

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *