Bucuria de azi: copiii care cântă

Bucuria mea de azi e dulce amăruie, pentru că are gust de madlenă: poartă în ea o nostalgie, dar are și un after taste de viitor.

De mai bine de două săptămâni, de când stăm acasă, peste și prin toată agitația adaptării la acest trai nou, încerc să nu uit, zilnic, să așez repere zilnice de conectare, așa încât copiii să mă simtă aproape nu doar fizic, ci și în simțire.

Mâncăm prânzul împreună, gătim împreună, ne așezăm împreună la masă, ca la clacă: eu mai pictez câte un obiect, fetica mai face o temă sau, poate, meșterește o machetă de primăvară, băieții aranjează un ierbar sau învață cum să frământe vreun aluat de prăjituri.

În restul zilei, fiecare se ocupă de ale lui.

De mai bine de o săptămână, în momentele acestea de adunat împreună, fetica îngână ușurel cântece de Crăciun.

Am zâmbit în primele zile, apoi am fost curioasă și m-am întrebat, apoi mi-am răspuns: undeva, în creierașul ei, e întipărită o cutumă care spune că, atunci când suntem împreună în miezul zilei și în timpul săptămânii, gătind, meșterind, pictând cu toții, e Crăciun. Și automat, fără ca ea să știe musai de ce și de unde, muzica pornește în sufletul ei și începe a îngâna ușurel cântece de Crăciun.

E Crăciun în fiecare zi în casa noastră acum. E amărui gândul ăsta. Și e dulce.

Copiii cântă. Și vreau să cânte zilnic, acum și in viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *