Azi noapte am visat două vise, ca două oglinzi: unul de frică, unul de dor.
Într-unul se făcea că stau la o coadă, habar n-am ce aveam de cumpărat, și oamenii din spate veneau mereu peste mine și le zâmbeam, și le spuneam frumos să stea departe, și ei o făceau, dar peste câteva secunde veneau iar peste mine.
În celălalt participam la o petrecere și nu la oricare; la o petrecere în cel mai aglomerat și haotic loc din imaginația mea: la o petrecere de copii într-un spațiu de joacă. Și eram fericită.
De frică, de dor, două oglinzi în care mă văd zilele astea.
Aseară, fetița mea a plâns în brațele mele. A plâns că e greu, că îi e greu, a plâns povestind că îi e dor de copii până când am întrebat-o dacă nu ar vrea să sune o prietenă, să stea cu ea în video call.
„Nu, mi-a răspuns, pentru că eu nu vreau să mă joc cu copiii”.
„Nu?”, am intrebat-o, derutată.
„Nu! Eu cu TINE vreau să mă joc! Numai și numai cu TINE!”.
Și am programat pe azi o petrecere cu ceai.
De joacă, de conectare, altă oglindă în care mă privesc azi.
Inainte de culcare, aseară, mă apucase niște paranoia. Mi se năzărise că mă doare puțin capul, parcă aveam și nasul înfundat și mai-mai că respiram greu. Proiectam scenarii în cap când am intrat iar pe grupul cu Îmbucurători. Am scrollat puțin, am zâmbit, am pus inimioare și ceața din mine s-a ridicat. Inima s-a ușurat și mi-am spus, cu recunoștință, că despre asta scriu azi:
Despre oglinzi noi în care ne privim. Multe sunt, și utile. Dar dintre ele, oglinda de liniște e cea mai lucioasă. Oglinda cu Îmbucurători. Oglinda cu susținere.
Oglinda în care fiecare pune bucurii personale știind că propria sa bucurie se va conecta la sufletul altcuiva, ca o țesătură miraculoasă, ca un covor fermecat, ca o plasă de siguranță.
Mulțumesc, Îmbucurători pentru cum tricotăm Bucuria!
Facem treabă bună împreună 🤗🤗🤗