La început, ȘTII: ești un părinte bun și încrezător, ești convins apriori de eficacitatea metodelor tale de parentaj; sigur NU ești ca părinții tăi, nici nu vei face ca ei, tu știi exact cum se va comporta copilul tău și ce resurse concrete să folosești pentru a-l transforma într/un adult armonios. Crize de furie, mofturi, mârâială, bâzâială sunt ingrediente pe care le elimini cu nonșalanță din rețeta ta de parentaj, pentru că tu ȘTII că nu te vei confrunta cu ele. Tu vei fi, EȘTI deja un monument de răbdare, o acumulare de intuiție, un izvor de energie jucăușă; te și vezi petrecând ore după ore cu copilul tău, hohotind, alergându-vă, îmbrățișându-vă, te vezi cu emoție ascultând temerile copilului tău, auzi deja cât de empatic, înțelept și plin de tact îi răspunzi, cum îi domolești fricile cu nesfârșită blândețe, cum transformi orice ceartă într-un prilej fie de învățare, fie de râs. E perfect. Ca în reclame…

Și apoi… vine copilul! (aici e necesar să auziți un zgomot puternic, ca o bubuitură, pe fundal).

Și nu mai ȘTII nimic. Te învârți copleșit și confuz într/o nesfârșită iubire altfel. Nu iubirea aia pe care ți-o imaginai tu. Nu e roz deloc iubirea asta, nici dulce, nici parfumată. E o iubire multicoloră și versatilă, îți scapă culoarea ei printre degete, uneori e roz, dar puțin, așa, că într-o clipită devine maro ca scutecul pe care ți se pare că nu îl mai termini de schimbat, gri sau chiar adâncă și furtunoasă ca negrul și apoi imediat te învăluie albă și răcoroasă sau galbenă sau… Și nu e numai iubirea; e și furia, extenuarea, plictiseala, frica, neputința, vina, vina, vina…

Te chircești în tine, te anulezi, devii părinte tot mai (ne)bun și lași să leșine sau să subziste firav restul eului tău: femeia/bărbatul din tine; soția/soțul; prietenul/prietena. Ești tot mai mult părinte, habar nu ai dacă faci ce trebuie, te consumi zilnic de atîta vinovăție, uiți să te ierți.

Colac peste pupăză, te întâlnești în drumul tău cu o sumedenie de părinți BUNI: îi privești și te chircești iar; pentru că vezi acolo, la ei, veselia, răbdarea, resursele creative și le mai vezi și copiii fericiți, cu gura până la urechi, ba și politicoși, bine crescuți și cumplit de deștepți. (Ah, ce te bucuri cu răutate în intimitatea aceea nespusă a sufletului tău, când vezi vreun plod zbierând și vreun părinte depășit; te face să nu te mai simți așa de singur, așa de UNICUL PĂRINTE DIN LUME CARE NU E ÎN STARE SĂ FIE UN PĂRINTE BUN).

Și, dintr-una în alta, le găsești! Găsești CUVINTELE; încep să susure pe lângă tine ademenitor și nu te poți abține, le încerci:

Cuvinte pișcătoare ca șampania; cuvinte care șuieră blând ca vântul cald de primăvară, cuvinte care te mângâie precum crema de vanilie, cuvinte care te învăluie, cuvinte pline de promisiuni ca pepenii de zahăr, cuvinte crocante, pe care le rostogolești pe limbă și le spargi ca pe boabele de strugure, acoperindu/ți vina sau neputința cu zeama lor dulce-acrișoară: attachement parenting, parenting by conection, playfull parenting, ascultare activă, neuroștiințe, creier reptilian, amigdală, Freud, parentaj necondiționat, tantrum …  Mai spuneți voi.

Le mesteci, le savurezi, le încerci și îți crește vertiginos stima de tine când îți iese (oare ai șanse să fii un părinte BUN? oare nu e totul pierdut?); și așa îți promit toți speakerii conferințelor de parentaj și așa îți promit toate cărțile pe care le devorezi: că îți va ieși. Așa că începi și tu să fii părinte bun și primești cu recunoștință admirația și mica invidie a celorlați: (ne)bunii.

În cele din urmă ajungi să te simți un impostor. Pentru că îți iese, dar nu mereu, ci rar. O dată pe săptămână, poate mai rar.

Zilele tale rămân presărate cu oboseală, copiii tăi încă sfidează bunul simț și mârâie sâcâitor că vor cu rolele ACUM, ÎN CLIPA ASTA, deși tu ai aplicat corect toate cuvintele crocante: le-ai spus că îi iubești, că îi înțelegi și îți pare rău, le-ai arătat ce mult empatizezi cu frustrarea lor, ai apelat la empatia lor, ai vorbit despre tine și nevoile tale, nu i-ai învinovățit, nu i-ai boscorodit, ai ascultat activ, ai aplicat win win, ai încercat să transformi totul în joacă… Așa că, în cele din urmă, le trântești zgomotos că nu se iese în parc cu rolele azi, PUNCT; și dacă mai comentează careva, 3 zile fără calculator. Gata. Ți-ai câștigat cinci minute de liniște. Însă, din păcate, nu le folosești ca să te încarci puțin cu energie, așa cum ți-ai imaginat, ci le folosești ca să te chircești înapoi în tine, copleșit de vină: iar ai dat ordine, iar nu ai avut destulă răbdare, iar ai țipat, iar ai condiționat, părinte (ne)bun ce ești… Impostorule!

Așa e? Așa e că te simți un impostor când ți se spune: ”o, câtă RĂBDARE ai! Vai, ce părințe JUCĂUȘ ești, nu pricep de unde ai atâta creativitate și inspirație! UAU, ce fantastic părinte ești, ce bine stăpânești cuvintele și cât de bine știi să le folosești!”?

Nu-ți vine uneori să urli: ”sunt varză! sunt un părinte groaznic!”?

Hai că urlu eu pentru tine:

Uită-te în jurul tău, părinte (ne)bun! Speakerii, autorii și toți ceilalți părinți se întâlnesc cu tine în contexte punctuale; felii scurte de timp petreci cu ei (1-2 ore) și în feliile alea de timp ei nu apucă să îți arate cît de (ne)buni sunt, la rândul lor. Ce vezi în jurul tău este oglinda ta: și ei văd același lucru; ce IESE BINE. Cot la cot cu râsul, îmbrățișarea, rozul vin zeci și zeci de momente de vină, neputință, durere, răni, furii și alte ingrediente de astea care te învață că n-ai ști ce dulce e dulcele dacă limba ta nu ar simți și amarul, acrul sau săratul. Așa că data viitoare când îți vine să te chircești înapoi în tine, unic părinte (ne)bun de pe lumea asta, adu-ți aminte să privești în jurul tău și dă binețe tuturor părinților (ne)buni care te înconjoară.

Tu, părinte (ne)bun care se întreabă, e nesigur că procedează corect; tu, cel căruia îi pare rău pentru toate vorbele grele rostite către copilul său; tu, cel care nu își ține mereu promisiunile față de copilul său și se consumă de vină și rușine; tu, cel care încă mai ai curajul minunat de a gusta cuvintele crocante, deși nu îți iese mereu; tu, cel care îți privești copilul adormit după o zi proastă și simți cum ți se taie picioarele și ți se umplu ochii de lacrimi de atâta imensă, nesfârșită dragoste multicoloră, tu ascultă asta:

Ești cel mai minunat părinte pe care copilul tău îl poate avea!