Dragi muncitori:)
Am trecut de două ori pe strada pe care voi construiţi. Am tresărit prima dată cînd v-am auzit vorbind în română; mi-a fost drag să vă aud vorbind preocupaţi despre ce treburi aveţi voi pe acolo. M-am gîndit la strada Rue General Henri peste nişte săptămîni; m-am gândit cum eu şi restul vom păşi pe caldarâmul aşezat piatră cu piatră de voi; m-am gândit la sutele de români care trec pe strada aceea sau vor trece în viitor şi habar nu vor avea că pietrele de sub picioarele lor sunt aşezate acolo de compatrioţi de-ai lor.
Mi-a fost drag să vă aud vorbind şi să vă văd lucrând pe drumul meu.
Am vrut din prima zi să vă salut. Dar m-am abţinut, legată bine de constrângerile sociale.
Azi dimineaţă, însă, trecând pe lîngă voi, mi-am adus aminte de domnul cu acordeonul căruia i-am promis un salut plin de curtoazie. Mi-am făcut curaj şi am întors capul spre voi. Un domn a sesizat privirea mea şi s-a uitat spre mine. Şi conexiunea asta vizuală a dat ghes constrîngerilor sociale să îşi ia tălpăşiţa. Aşa că, din toată inima, a ieşit un mare şi frumos ”Bună dimineaţa!”
”Bună dimineaţa!”, mi-a răspuns automat şi uşor suspicios, domnul.
Am zîmbit fericită continuîndu-mi drumul: domnului cu acordeonul, vouă, mie:)
O zi cu dragoste,
Sînziana