Dragă domnişoară, însoţitoare de zbor pe cursa Blue Air, 223 Bacău-Bruxelles din data de 1 mai 2015,
Vă mulţumesc pentru grija pe care aţi învăluit-o în jurul meu, cu discreţie şi delicateţe! Cuvintele dumneavoastră încurajatoare, zîmbetele senine de fiecare dată cînd, probabil, mi se citea teama în priviri, contactul vizual liniştitor de fiecare dată cînd păşeaţi pe lîngă mine mi-au oferit comfort, siguranţă şi încredere, măcar atâta cât să pot sta cuminţică şi liniştită la locul meu, atentă să nu contagiez pe careva cu anxietatea mea de zbor.
Cînd am închis ochii pentru jumătate de oră, meditând la câte în lună şi în stele ca să oblig timpul să treacă mai rapid, mi-aţi cules paharul gol de cafea de pe măsuţă cu atâta atenţie, încât nici nu am simţit. Explicaţiile pe care mi le-aţi oferit, fără să întreb, în momentele când ştiaţi că există risc de panică mai ridicat, au curs peste mine şi mi-au dat puterea de a rezista experienţei zborului.
Ştiu că frica de avion e de neînţeles pentru dumneavoastră. De aceea, cu atât mai mult vă sunt recunoscătoare pentru empatia pe care aţi arătat-o.
Îmi imaginez că nu vă e uşor să aveţi pasageri înspăimântaţi sau dificili. Îmi pare rău dacă v-am cauzat vreo neplăcere. Dar vă mulţumesc pentru că aţi fost acolo, cu mine, cu fiecare pasager din avion, atentă, calmă, zâmbitoare, acoperind cu o pelerină magică problemele dumneavoastră personale pentru a fi cu adevărat acolo pentru altcineva. Vreau să ştiţi că nu a fost degeaba. Că a contat fiecare strop de atenţie. Nu ştiu dacă ne vom mai întâlni vreodată. Însă vreau să ştiţi că am primit acest dar de la dumneavoastră şi că intenţionez să îl dau mai departe, pe principiul ”pay-it-forward”. Iar cînd o voi face, o voi face cu gândul la dumneavoastră.
Înainte de a încheia acest mesaj, mai am nişte mulţumiri de oferit şi nişte iertări de cerut: dragi pasageri ai zborului 223 Bacău-Bruxelles din data de 1 mai 2015, vă mulţumesc că aţi urcat în acest avion. Ştiu că nu a avut nici o legătură cu mine. Însă să vă aud cuvintele obişnuite, foiala curentă, rutinele şi gesturile mărunţele de comfort şi normalitate a însemnat enorm pentru mine. Şi nu am cum să nu fiu recunoscătoare pentru asta!
Îmi pare tare rău, dragă doamnă de pe la mijloc că nu v-aţi simţit prea bine. Aş fi vrut să fiu capabilă să fac ceva pentru dumneavoastră, fie şi să vă ofer o vorbă calmă şi îmi cer iertare că nu am făcut-o.
Dragă doamnă cu bebeluş, tare, tare milă mi-a mai fost de copilul dumneavoastră speriat, înfuriat şi îndurerat. Şi îmi cer mare, mare iertare că nu am venit să vă spun ce tocmai aflasem de la o mare şi dragă prietenă: că, pe parcursul aterizării, pe bebeluş îl ajută şi emoţional şi fizic să stea la sîn. Mi-a fost teamă că mă veţi respinge… Dar asta nu e o scuză; e doar un pretext pentru a nu oferi şi îmi cer iertare pentru asta!
Şi acum… pot să dorm liniştită:)
Noapte bună, dragii mei!
Sînziana