Noi nu (prea) discutăm politică acasă; nici măcar acum, în iureșul campaniei electorale. Nici pe posturile de ”știri” nu prea stăm. Rareori serialele mele polițiste sau desenele animate ale copiilor sunt bruiate de niscaiva așa zise dezbateri politice pe care soțul meu, cetățean implicat civic și social și dornic de informare reușește să le mai strecoare prin grila noastră de programe. (Știu, prea mult tv în viața noastră).
Cu toate acestea, nu mică mi-a fost mirarea cînd am constatat activismul politic al celor trei copii ai mei. De vreo 2-3 zile, pe drumul spre și dinspre școală, în mașină, iată ce îmi tot aud urechile:
Mara (aproape 4 ani): ”Iohannis e mai bun, dar are mai puțin acolo, știi tu…la votaj”.
Victor (8 ani): ”Mama, da’ Ponta de la ce partid e?”
Tudor (8 ani): ”Da’ Iohannis? El de la ce partid e?”
Ah, și… cireașa de pe tort: băieții mei, ocupați să inventeze jingle-uri la școală, în pauză, împreună cu colegii lor.
Victor: ”Mama, fii atentă: ține minte trei cuvinte: Klaus Iohannis Președinte! Și uite și una cu 5; ”Ține minte cinci cuvinte: Victor Ponta iar te minte!””
Tudor: ”Mama, și am inventat și EU una. Una cu OPT cuvinte!”
”Ia!” zic eu.
”Ține minte opt cuvinte: Klaus Iohannis Presedinte, Victor Ponta iar te minte!”
Cred că sunt suficient de clare opțiunile politice ale celor trei copii ai mei:)))))
Dincolo de comicul situației, am un gînd sau două…
Credeam, chiar îmi făceam iluzii, că pot controla cantitatea de spam care invadează creierul copiilor mei prin intermediul canalelor tv, ale posturilor de radio și ale reclamelor care apar pe neașteptate în cîmpul lor vizual pe stradă, pe net, peste tot. De fapt, credeam că EI pot controla asta; credeam că au filtre de spam în ochi, așa cum avem noi, adulții, credeam că și-au deturnat atenția auditivă ca să filtreze mesajele și alte asemenea credințe mai aveam.
De fapt, cele opt cuvinte au fost ca o căldare de apă rece peste cap: de fapt ȘTIAM prea bine că ei încă nu au opinii, ci aleargă să învețe să și le formeze; știam prea bine că, în acest scop, creierul lor este o poartă larg deschisă, un aspirator uriaș, avid de informații; că abia mai tîrziu, după ce le mustește cămara de informații, învață să pună filtre și că acele filtre depind, într-un cerc care poate fi virtuos sau vicios de ce au învățat deja. Sunt un părinte informat, bine educat, conectat la copiii săi; și totuși… mi-a scăpat asta. De fapt, mi-a fost mai ușor să o las să îmi scape…
Gîndul meu e: poate că și de acum înainte îi voi lăsa relaxată în seama spamului diversificat. Dar cu siguranță voi avea grijă să torn și eu acolo, în cămara aceea: dragoste, încredere, rațiune și discernămînt, speranță, conectare și alte asemenea nectaruri pentru creier.