Mara țipă la mine:
”M-am supărat pe tine!” și urlă puțin. Eu o imit într-un mod cît mai teatral, repetînd gesturile ei, tonul vocii și expresia feței.
Mara se uită la mine și mai scoate niște sunete destul de înspăimîntătoare, prefăcîndu-se, în același timp, că mă plesnește. Eu o imit, în continuare. Începe să rîdă, pentru că nu se poate abține, dar e ușor iritată:
”Mama, nu mă mai imita!”
Ok, nu o mai imit.
Se uită la mine încruntată și țipă iar, foarte declamativ, foarte demonstrativ: ”Ești o … o… VACĂ!”
Eu afișez o expresie încîntată: ”O vacă cu uger mare și mult, mult lapte bun?”
”NU! O vacă fără lapte!” (tot încruntată, tot țipînd).
”O vacă sportivă?”, improvizez eu, în continuare pozînd încîntarea.
”NU!” Mara se gîndește un pic:
”Ești un PÎRȚ!” se repliază ea.
Eu, încîntată:
”Un pîrț foarte, foarte puturos?”
”NU!”
Eu, și mai încîntată:
”Un pîrț care miroase extraordinar și nemaipomenit de frumos?”
”NU, NU, NU!”
Se gîndește un pic și țipă iar la mine:
”Nu mai fi veselă! FII TRISTĂ!”
Așa că mă conformez instantaneu și fac o față foarte dezamăgită.
Mara mă verifică scurt, dar cu atenție, apoi strigă din nou, pe același ton prefăcut agresiv și supărat:
”EȘTI CEA MAI BUNĂ MAMĂ DIN LUME!”
Rîdem amîndouă în hohote.