Omul bun şi omul… Verde Crud!

Am fost în concediu cu copiii şi tare mi-ar mai plăcea să o iau de la capăt şi să povestesc toate încîntătoarele noastre păţanii, dar uite că mă grăbesc să mă ţin de un cuvînt dat şi să scriu nu prea frumos de întîmplarea care ne-a întors dispoziţia pe dos, fix la mijlocul vacanţei noastre.

Am fost la mare, cu toţi cei trei copii ai noştri, cu cortul, la Vama Veche:) Am prins la fix canicula mult aşteptată de vara asta şi, drept în ultima noapte, am prins şi codul galben de furtuni pe litoral. Cortul nostru a rezistat eroic la vînt, dar a cedat la apă, aşa că, pregătiţi deja sufleteşte pentru eventualitatea aceasta, ne-am luat cortul în spinare (a se citi portbagaj), cei trei copii bine ambalaţi în saci de dormit pe bancheta din spate şi am pornit, obosiţi şi fericiţi, pe la patru dimineaţa, spre următoarea noastră destinaţie, unde ne aştepta o binemeritată odihnă într-un apartament încăpător rezervat responsabil cu cîteva zile înainte: la Râşnov.

Ajungem acolo, la pensiunea VERDE CRUD, pe la vreo 11-12, după o noapte nedormită, condus prudent şi copii gălăgioşi, pe o ploaie măruntă, mocănească, sub un cer mohorît. 12 grade Celsius arăta termometrul. După cele vreo 40 pe care le îndurasem la mare, başsca noaptea nedormită şi nişte muci în desfăşurare la unul dintre copii, recunosc că eram uşor speriată.

Cristi coboară din maşină şi merge să iniţieze contactul cu domnul la care făcusem rezervarea.

Noi priveam nerăbdători în jur: eram în mijlocul părdurii, poieniţă de vis, un pîrîu care curgea alene, miros de frunze şi de verdeaţă. Deşi ne dorisem un fel de city break, iar pensiunea era cam departe de drumul principal, nu mi-a fost greu să îmi imaginez rapid expediţii prin pădure cu copiii, alergătură prin poiană, ciupercuţe şi floricele şi somnul bun, în aer curat care ne aştepta acolo.

În timp ce eu verbalizam fanteziile mele către copii, Cristi se întoarce să ne anunţe să mergem în pensiune, să aşteptăm în living. Domnul Dan, după cum se prezentase dumnealui, părea volubil, deschis şi simpatic şi ne invitase să intrăm la adăpost pînă cînd termina de aranjat apartamentul, întrucît ajunsesem cam devreme şi nu era încă gata.

Mergem înăuntru. Living mare, spaţios, totul curat şi ordonat, facem cunoştinţă şi noi cu Domnul Dan, în sfîrşit, după o scurtă aşteptare, urcăm în apartament. Foarte frumos, foarte curat, televizor mare, paturi încăpătoare, băi aranjate, ce mai, raiul pe pămînt.

Foarte încîntaţi de alegerea noastră, dar tare dornici să facem un duş fierbinte şi să ne culcăm, îl aşteptăm nerăbdători pe domnul Dan să se întoarcă cu buletinul pe care i-l solicitase lui Cristi pentru a ne înregistra oficial ca turişti în pensiune.

Între timp, înregistrăm marginal că e cam friguţ.

Vine domnul Dan, ne dă buletinul şi se întoarce să plece.

La care eu, binecuvîntată inspiraţie, fug după el şi îl strig: ”Auziţi, domnul Dan! Staţi să vă întreb ceva!”, zic.

El se opreşte, eu ajung pe scări lîngă dumnealui şi…

DE AICI EXPERIENŢA DEVINE SUPRAREALISTĂ.

…şi zic: ”Domnul Dan, cum e cu regimul termic aici, la dumneavoastră, că mie mi-e un pic frig.”

Pauză: să ne înţelegem bine: era 17 august, fusese cod de caniculă, cu 1-2 zile în urmă se înregistraseră prin ţară temperaturi de 40 de grade. În desfăşurare la momentul respectiv era un cod galben de ploaie pe Valea Prahovei. PLOUA MĂRUNT ŞI ERAU 12 GRADE AFARĂ LA PRÎNZ. Mie îmi era frig. Sfîrşit de pauză.

Domnul Dan face o pauză, se uită la mine şi îmi spune:

”Doamnă, dumneavoastră cred că aţi înnebunit! Nu vedeţi că noi murim de cald! Uitaţi-vă la mine că sunt în mînecă scurtă!”

Eu, nedumerită uşor de tonul agresiv venit pe nepusă masă, încă nefiind sigură dacă domnul e ironic stilul prietenos şi încearcă să mă liniştească sau chiar vorbeşte serios şi mă face nebună, îi zic cam timid:

”Na, ştiţi, mie mi-e un pic rece!”

”Puneţi-vă ceva pe dumneavoastră, dacă vă e rece! Sunteţi în maieu!” Vine răspunsul prompt. Şi continuă în avalanşă: ”Păi, e cod portocaliu de caniculă, doamnă, murim de cald aici!”

La care eu, încă timidă, dar începînd să mă simt cam iritată de tonul minunatului domn, îi spun:

”Păi, ştiţi, afară sunt 12 grade. La mine acasă, la 12 grade porneşte centrala.”

La care domnul îmi explică ceva cum că înăuntru sigur că nu sunt 12 grade. Sunt 25 de grade, zice el. Şi începe să îmi spună că el nu are cum să pornească centrala, că îi explodează.

Apuc să bîigui că nu am cerut să pornească centrala, dar nu apuc să mai dau explicaţii, că domnul Dan îmi zice intempestiv să vin jos, în living, să mă uit eu singură la termometru să văd că sunt 25 de grade.

Buimăcită încă de această conversaţie absurdă, în care fusesem făcută frumuşel nebună, mi se ceruse să mă îmbrac  pentru că normal că îmi era frig dacă eram în maieu, deşi era suficient de cald pentru ca domnul Dan să stea în tricou şi, desigur era şi cod portocaliu de caniculă, dacă înţelegeţi ce spun, conversaţie care se desfăşurare zăpăcitor în circa 30-60 de secunde, de nu apucasem să procesez semnificaţii, emoţii şi habar nu aveam ce să cred, îi spun omului, fără să fiu sfidătoare, fără nici un ton, că ok, haideţi că vin jos.

Aoleu ce greşeală (sau NU) am făcut. Tîrziu am realizat că omul se aştepta, probabil, să zic ceva de genul: ”Ei, lăsaţi domnul Dan, sigur că sunt, doar nu o să vin jos să verific termometrul, dacă ziceţi dumneavoastră că sunt, apoi sunt, că doar oameni suntem. Mai greşim şi noi, na, suntem obosiţi, n-am dormit azi noapte, haideţi că intrăm la duş şi ne culcăm, mulţumim frumos!”.

Ei bine, cînd omul vede că eu CHIAR vin după el, se întoarce din capul scărilor şi îmi spune exact asta:

”Auziţi, ştiţi ceva? IA STRÎNGEŢI-VĂ DUMNEAVOASTRĂ BAGAJELE ŞI MERGEŢI ÎN ALTĂ PARTE! HAI, VALEA PRAHOVEI E PLINĂ DE PENSIUNI, EU N-AM NEVOIE DE AŞA CEVA!”

Mă opresc trăznită şi îl întreb, încă sperînd că are el un umor mai ciudat: ”Dumneavoastră vorbiţi serios????”

Da, îmi confirmă că vorbeşte serios.

Mă umflă un roşu în faţa ochilor, îi spun că nu plec nicăieri, zic, absolut năucită că voi chema poliţia (right) şi îl invit în apartament ca să discutăm. Urmează vreun sfert de oră de parlamentări în care eu încerc să îi explic de nenumărate ori cum că:

Afară sunt 12 grade la prinz. Noi venim de la MARE, de la 40 de grade. Aici e MUNTE. Noi nu ştim cît de rece e la munte cînd e rece. Că nu vrem să dea drumul la centrală. Că nouă ne ajung 20-21 de grade la interior şi vreau doar o asigurare, ceva, că la interior sunt 20-21 de grade, asigurare venită de la un om care trăieşte acolo şi ştie că ploaia va dura 1-2 zile şi că nu se face mai frig de atît, nu în perioada asta a anului.

Inutil efort.

Domnul deja se hotărise. Aşa că am mai auzit din nou cum:

La el sunt 25 de grade Celsius înăuntru (dacă mai are vreo importanţă, termometrul lui din living arăta 21, dar na). Că e cod portocaliu de caniculă şi el/ei se sufocă de cald (era cod galben de ploaie). Că sunt ”lipsită de logică”. Că el s-a săturat de ăştia care ”o ard în Red Bull la mare şi apoi vin la el şi îi cer să pornească centrala” (ăştia care o ard în Red Bull la mare eram eu, soţul meu şi cei trei copii ai mei: gemenii de 7 ani şi fetiţa de 3). Şi… da… că el e ORGOLIOS şi că nu suportă să fie batjocorit (eu îl batjocorisem cînd îl întrebasem obraznic ”care e treaba cu regimul termic la dumneavoastră”).

Desigur, în cele din urmă am plecat. La limita disperării, nedormiţi de mai bine de 24 de ore, sideraţi de suprarealismul acestei păţanii, ne-am încărcat cei trei băutori de Red Bull înapoi, pe bancheta din spate şi am pornit să căutăm o altă pensiune. Am găsit-o. Şi a fost bine. Dar despre Omul bun… în altă postare.

Am plecat după ce am rezistat eroic, fără să îmi pierd controlul şi cumpătul, lucru de care sunt mîndră.

Am plecat vărsîndu-mi, totuşi, oful, în final şi proferînd această ”ameninţare”: ”Voi avea grijă să povestesc ce s-a întîmplat aici. Asta nu va rămîne aşa. Şi, credeţi-mă, am cui povesti!”

Aşa că mă ţin de promisiune.

Vă doresc clienţi povestitori, ca mine, domnule Dan! Şi vă mai doresc ca poveştile lor să fie despre cît de minunat îi faceţi pe oameni să se simtă la pensiunea VERDE CRUD.

Dar, desigur, asta nu mai depinde de mine…

PS: Am descoperit ulterior că nu suntem singurii păţiţi la domnul Dan: http://amfostacolo.ro/hotel.php?d=pensiunea-verde-crud-cheile-rasnoavei–rasnov&id=10690

2 thoughts on “Omul bun şi omul… Verde Crud!

  • Va inteleg prin ce ati trecut si bine ca ati rezistat cu nervii. Din pacate situatia asta se intamplas in multe locuri din tara. Noi avem enorm de mult de invatat si evoluat la capitolul torism, civilizatie, amablitaste si respectarea clientului…in tari cu care incercam sa ne comparam astea sunt reguli…care fac diferenta!
    Dar…cred ca doar prtin noi clientii vor invata, prin cei care isi spun parerea…un cliernt perdut inseamna poate inca altii 100 posibili perduti las fel cum un client multumit aduce muilti altii prin recomandari.
    Va felicit ca ati avut cuvinte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *