De iertare şi de recunoştinţă

Îi spusesem Marei, înainte de culcare, „să ştii că azi te învelesc, te pup şi mă duc să mă culc. Nu îţi citesc poveste, nu stau cu tine pînă adormi, că nu mai pot de oboseală”. Aşa că Mara a rămas cuminte în pat, foind pernuţa ei preferată de dormit între degete, în timp ce băieţii adormeau repede şi senin. A foit pernuţa mai bine de o oră. Am găsit-o necăjită, dar resemnată, şoptindu-mi cuminte: „Nu pot să dorm”.

Aşa că m-am băgat lîngă ea, în pat şi i-am spus:

„Te iubesc! Tu ştii că tu eşti soarele meu, lumina mea, steluţa mea…”

„Ştiu!”, îmi taie avîntul Mara, un pic înciudată.

Ok… O luăm de la capăt:

„Dragă Mara,

Ştiu că, în ultimul timp, am fost mereu ocupată cu băieţii. Ştiu că petrec mult timp cu ei, îi iau mereu de la şcoală şi ajung acasă, unde mă aştepţi tu, aşa de tîrziu. Ştiu că mereu caut activităţi interesante pentru ei, locuri atractive pentru nişte băieţi de aproape şapte ani. Să ştii că mereu mă gîndesc şi la tine. Mă gîndesc să fie drăguţ şi pentru o fetiţă de nici trei ani. Şi totuşi…

Uite, îţi promit că o să caut nişte activităţi şi locuri interesante şi speciale doar pentru tine.

Ştiu că, uneori, în loc să spun: „oare cine ia azi copiii”, spun „oare cine ia azi băieţii”.

Ştiu că nu prea desenez cu tine, nu prea cînt cu tine, nu prea dansăm împreună şi…uite…acum a început grădiniţa şi tata te duce, tata te aduce şi noi două ne vedem aşa de puţin…

Să ştii că mi-e dor de tine în fiecare zi. Şi că, după ce iau băieţii de la şcoală, după ce îi plimb, mă apucă aşa… ca o iritare, ca un fior de nerăbdare să ajung mai repede acasă, să te văd, să te iau în braţe, să mă umplu de tot cu făptura ta mititică şi luminoasă. Să ştii că mă gîndesc mereu la tine, mă întreb oare ce faci tu acolo, la grădi, îmi imaginez cum te joci tu de-a petrecerea cu educatoarele tale şi cu copiii, zîmbesc cînd îmi aduc aminte de ochii tăi jucăuşi cînd spui „te rog” şi de guriţa ta serioasă cînd spui „muţumesc, mami”…

Să ştii că te iubesc cu toată fiinţa mea, cu tot sufletul meu şi să ştii că mă umplu şi mă revărs de atîta fericire cînd te văd, te simt sau doar cînd mă gîndesc la tine.

Te rog să mă ierţi pentru fiecare „te iubesc” ne-spus, pentru fiecare îmbrăţişare pe care încă nu ţi-am oferit-o, pentru fiecare cîntec încă ne-cîntat cu tine, pentru fiecare clipă ne-petrecută împreună.

Fetiţa mea, îţi mulţumesc că eşti aşa de răbdătoare cu mine, aşa de atentă, aşa de senină, aşa de minunată.

Fetiţa mea, îţi mulţumesc din tot sufletul că eşti copilul meu.”

Iar Mara, cuibărită bine în braţele mele, cu degeţelele prinse de mîna mea, a alunecat, calmă, în somn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *