Aceasta vacanta de Craciun

Cind eram insarcinata, mi-a zis teacher Alexandra ca Mara va fi completarea familiei noastre; moderatoarea, implinirea, rotunjirea noastra. Am gindit atunci ca da, ea poate ca va domoli iuresul comportamentului lui Victor, ca il va face pe Tudor sa isi exprime sentimentele si ca, poate, ne va face pe noi doi, eu si cristi, sa ne uitam nervii, sa ii domolim, sa ne aplanam frustrarile, desi era destul de greu de crezut atunci ca INCA un copil va REDUCE, in loc sa sporeasca stresul cotidian…

Am trimis baietii acasa, la Bacau, in vacanta aceasta de Craciun. Ne-am intors aseara in casuta noastra, eu, Cristi si o fetica suparata tare, putin racita si cu dureri de burtica.

Stind impreuna la televizor, alinind fetica bolnavioara nitel, am realizat cu seninatate ca asa e. Mara Alexandra ne-a completat familia; casa noastra nu mai e pustie cind trimitem baietii pe coclauri. Si ca, asa e, aveam nevoie de INCA un copil pe care sa il iubim cu egoism de parinti, indiferent de ce face si de cum face, din simplul motiv ca e copilul nostru, de parca ar fi venit pe lume cu unicul scop de a ne mingiia sufletele noastre, ale tuturor. Poate va fi o fetita rea, poate va fi sclifosita, poate va fi ciudoasa, ce conteaza; oricum ar fi, Mara Alexandra tot ne va umple de fericire pe toti.

Ne-am relaxat. Nu mai alergam intr-o cursa nebuna de-a facutul lucrurilor „asa cum trebuie”, ne alintam copiii, ridem cu ei, ii dragalim si ii imbratisam pe toti si suntem fericiti.

Mi-a fost teama ca baietii mei vor fi mari de acum… Si sunt bucuroasa sa ma uit in mine si sa vad ca sunt tot mici, niste baietei obraznici si dragalasi, care abia asteapta sa ma fac foarte bine si sa ii „maninc cu gura si cu dintii”, sa ii port in brate prin casa, sa ii invirt pe muzica Beatles-ilor, sa le soptesc ca ii iubesc si ca imi va fi dor de ei.

„O sa-mi fie dor de tine, Ariciule!”, i-am soptit lui Tudor cind am plecat de la Bacau. „Tie o sa -ti fie dor de mine?”. Ariciul din piesa noastra de teatru raspundea placid: „Nu”. Ariciul meu m-a luat in brate si mi-a zis la ureche: „DA!”.

Ascult zimbind cum mormaie fetica pe canapea si mi-e dor de baieteii mei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *