Miine ma duc sa o nasc pe Mara Alexandra

Durata citire: 2 min

Stau singura, in linistea biroului meu, asteptind sa ma sune Cristi, dupa ce se trezesc copiii, ca sa mergem la un suc. Noi doi.

Contemplu lista de messenger si chatul de pe Facebook si trag cu ochiul in intimitatea linistita sau preocupata de diverse lucruri a altora. Si incerc sa ma umplu de linistea lor, o seara obisnuita de duminica, poate ceva mai cetoasa si mai rece ca ultimele seri, dar, in fond, o seara obisnuita de duminica, anuntind rutina urmatoarei zile obisnuite de luni.

Incerc sa imi inving temerile egoiste, sa ma fac viteaza, sa ma linistesc, sa indraznesc sa incep a visa la viata mea urmatoare.

Si dincolo de dorul de duca, de foamea imensa de lume, de filme, de carti, de pictat, de jocuri, de mese imbelsugate, dincolo de dorul imens de ris, de dansat, de plecat in lume, dincolo de tavalitul pe jos cu baietii in brate, intrezaresc cu oarecare teama, poate cu ceva bucurie anticipata, cu grija, dar si cu un mic zimbet, un adevar care va desparti mereu seara de azi de dimineata de miine: de miine, „copiii” nu mai inseamna gemenii mei superbi; de miine, „copiii” inseamna 2+1 mereu, la pachet, o eternitate nebuna si minunata.

2+1 si cu noi doi, paranteze rotunde, voi, nenumarati, familie mereu mai mare, prieteni, adunati mereu, paranteze patrate si minunile gindurilor tuturor, infinite, in perioada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *