La baie apa curge prea tare la robinet si Tudor e nervos. Cristi ii spune impaciuitor:
„Nu-i nimic daca curge asa.”
Tudor ii raspunde nervos:
„Ba E NIMIC!”
***
Tot Tudor:
„Mama, de ce pe omul din cer il cheama Dumnezeu?”
„Cum arata Dumnezeu?”
„Paaaaaai…, raspund eu incurcata, nu prea stiu”.
„Dar exista Dumnezeu? Dar Somnul exista? Exista de-adevaratelea?”
„Pai, zic, sigur ca exista, stii bine ca exista. Dar nu il poti vedea; asa cum exista Somnul, asa exista si Dumnezeu, dar nu il poti vedea”, raspund usurata de mingea aruncata la fileu. „Ca Somnul si Dumnezeu sunt asa… ca aerul; exista, dar nu poti sa ii vezi”
” Dar Somnul sta acolo sus, cu Doamne, Doamne?”
„Da…”, raspund ezitant.
„Mama, cind o sa fiu eu mare, o sa imi cumpar o racheta si o sa ma duc sa le fac o vizita!”
A doua zi:
„Mama, Dumnezeu locuieste pe un nor?”
„Da, uneori locuieste si pe un nor.”
„Ca el e asa… ca aerul!” completeaza intelept Victor.
PS: Mi sa pare asa de uimitor cum se completeaza copiii astia… Unul e un fel de Toma necredinciosul; are nevoie sa isi construiasca un tablou clar in capsorul lui, sa il populeze cu personaje, sa aseze pe fiecare la locul lui. Celalalt e intruchiparea lui „crede si nu cerceta”, ii ajunge o idee suficient de verosimila ca sa impace toate paradoxurile pamintului…