A inceput cu trezitul zgomotos si vesel a doi pitici care stiau, deja, ca e ziua lor. Au aparut carindu-si paturile roz si porcul, respectiv broasca de plus, cu privirile inca lenese, insa cu picioruse tropaitoare, lipa-lipa, in pat la tata. S-au emotionat nitel in fata micului acvariu in care ii asteptau doi pestisori aurii, sa le dea „buna dimineata”, au incercat un pic apa cu degetul, au pus repede nume: „Micul Nemo” si „marele Nemo”. Apoi, intr-un virtej grabit, au topait pe linga noi spre gradinita. Tortul zbura peste ei in brate la mama, veselie, galagie, „copii, linistiti-va un pic!” si sa nu uitam regulile: „tortul il papati la prinz, nu mai devreme, ascultati de teacher, distrati-va si nu uitati, ora de nani e pentru dormit nu pentru jucat!”…
Tortul era bun tare…mmmm…abia au asteptat sa il imparta cu copiii, ca doar muncisera la el cu o seara inainte: la aranjat piscoturile pe platou, la intins crema, la imprastiat fulgi colorati de zahar si pudra de cacao peste fluturele care trebuia sa iasa, dulce, din miinile lui mami ( a iesit un fluture cam extraterestru asa, dar a primit aprobarea lor entuziasta, asa ca m-am consolat).
„La multi ani”, minute fluturind sau batind, fatuci vesele de copilasi petrecareti, masti, felicitare si cadou minunat la gradinita. Ora de nani a fost SI pentru jucat; dar numai asa, un pic… „nu-i nimic, mama, nu-i asa? nu-i nimic!”. Ce sa mai zic…
Spre seara au aparut tropaind pe scarile de la gradinita, cu zimbete largi intinse pe fata si guritele pline de exclamatii: „Uite, uite ce cadou am primit! E un PUZZLE! Si se face pista de curse! Si mergem cu masinutele pe ea! Mama, stii ca vine si teacher la petrecere?”
Pe drum spre „restaurantul cu jucarii”, in masina e liniste. Asa cum nu prea se intimpla in masina noastra. O liniste calma si plina de asteptari.
Am ajuns la „restaurantul cu jucarii”. Si linistea se sparge exuberant, explodeaza in mii de stelute de bucurie, se agita si curge peste 5 copii alergind dupa masinutele cu telecomanda si robotii, da…complicatii roboti fara baterii, „sa vina bateriile!”, tatii se aduna la sfat, sa desfaca robotii din ambalaje, sa ii programeze, ce jucarii interesante, oare cum se programeaza, oare ce fac? Copiii au uitat de roboti, si-au reluat alergatura dupa masinutele cu telecomanda, fugareala dupa baloane, rasfoitul carticelelor… nu, jocurile educative le lasam acolo, impachetate, sa nu pierdem piesele, mai bine le desfacem acasa…mai bine mai alergam un pic dup[a masinute! Uraaaa! A venit prietenul Alex! si nanuuuuu si prietenul lui nanu, care nu e prietenul lui nanu, e, de fapt, fratele lui! Stai, sa o pup pe Larisa, stai sa fug pina la Ana mica, stai sa ii dau un pup lui Alex Micu si lui celalalt Tudorel!
Printre ei, plutind senina, cu zimbetul pe buze si ochisorii ca niste margele stralucitoare, ratusca mica de un an, Larisa, graviteaza spre o jucarie, se opreste, analizeaza, trece mai departe, se lasa pupata, dar nu se oboseste sa se opreasca, pluteste mai departe, rotindu-se incet, mergind cu atentie, ca o micuta balerina; iar intr-un colt, o gizuta mica de trei luni, verisoara Ana, priveste fascinata un balon care pluteste peste ea si asculta nedumerita…zarva.
Si vine si pizza… mamaaaaaa, ce foame ni se facuse! Mergem noi, patru baietoi, cu taticii nostri responsabili si ne asezam la alta masa, ca nu mai incapem, avem nevoie de masa noastra, speciala, la care sa putem sa discutam ca barbatii, sa apucam mincarea cu degetele, sa hapaim lacomi, sub privirile grijulii, dar intelegatoare ale mamelor care se odihnesc la alta masa. Fetitele… sa stea cu mamicile lor! Sa manince ele cuminti, ca niste printese ce sunt si … mai vedem noi dupa aia. „La multi ani” si artificii pe tort si suflam in luminari cu avint si cintam si…uneori ne mai vine sa ne certam, ca e cam tirziu, dar nu mult, ca sunt destule masinute si destui roboti!
Gataaaaaa. Am incarcat toate jucariile, e tirziu, mergem acasa, petrecerea s-a terminat. In masina noastra e liniste iar. Alta liniste. „Tudor, ai patit ceva? ai adormit?” „Nu…sunt obosit…” E o liniste epuizata; in spatele ei se afla toata stralucirea zilei care a trecut.
Si…naaaaaaniiiiii…
Dar… nu s-a terminat… spre dimineata, in camera lor intunecoasa linistit, calm, respiratii relaxate si… un mic hohot de ris adormit, ca un clopotel, un chicotit usurel ma trezeste ca un sarut pe frunte, semn ca… noaptea a fost plina de visele incepute in timpul zilei.
O zi perfecta!
Sora mai mare, de trei ani si o luna fiecare zi este o zi perfecta pentru mine. mai putin cele in care nu pot fi, din varii motive, alaturi de capcaunul meu mic. Sa-ti traiasca baietoii.