„Azi vine in vizita Alex!”, ii anunt pe copii.
„Care Alex? Alex de la gradinita?”
Nu, Alex, prietenul nostru.”
Alex vine si bea o bere cu Cristi. Copiii se joaca in treaba lor. Dupa vreo ora, Alex se duce la toaleta. Victor se duce dupa el, bate la usa si il apostrofeaza: „Eu vreau sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Ca tu ai venit la noi si te-ai dus sa bei bere, nu te-ai jucat cu noi!”
Alex se conformeaza, spre incintarea copiilor.
Dupa citeva zile, le spun: „Azi vine Alex sa ne ia de la gradinita”. Victor ma interogheaza din nou: „Care Alex?” Tudor ii raspunde, sfatos: „Alex, prietenul nostru!”
Ne place de Alex. E frumos acasa la el. Are un acvariu cu 3 pesti, doi sanitari grasi ca niste porci si un peste auriu plictisit si Alex ne lasa sa le dam de mincare: fulgisori, dar si mincare de aia cu susan. Alex are o minge de fotbal american cu care nu prea avem de face, dar pe care o dam totusi jos de pe raft si o abandonam prin sufrageria marunta. Si, mai ales, Alex are in dormitor paturi suprapuse!!! Pe care avem voie sa urcam pina sus, sa stam cu miinile pe tavan. Ne prefacem ca dormim acolo sus circa 10 secunde dupa care Alex ne ajuta sa coborim. Si iar sa urcam. Si iar sa coborim. Si iar sa urcam. Si iar sa coborim. Si iar sa urcam. Si de acolo, de sus, observam cu mare interes un calendar interesant, cu niste poze cu doamne. Si doamnele astea…. au FUND, mama! Asa ca ne coborim iar ca sa le vedem mai bine.
„Victor, ce faci acolo?”
„Ma uit la doamna!”
Mai urcam, mai coborim si, pentru ca Alex e prietenul nostru, la final, alergam prin jurul lui sarind ca niste cocostirci: „ALEX, FAC PIPI, FAC PIPI!”
Mama se odihneste in bucatarie, rizind pe infundate, in timp ce prietenul nostru, Alex, duce copilul la baie.
De, se cistiga greu privilegiul de a-i duce pe baietii mei sa faca pipi…
heeeeeeeeeeeeeey, ce bucurie sa te gasesc pe aici, am citit flamanda toate post-urile azi noapte, dupa ce am vazut si comentat (in familie jiji) Shakespeare inlove, ce vremuri, nu? mi e tare drag de baieti, asa, inteleg oleaca de ce mama va iubeste si Luminita ne pe noi asa neconditionat, e un drag oarecum fara baze obiective, adica nu cred ca ne iubeste pentru ceea ce facem sau suntem ca persoane ci pur si simplu pentru ca existam si umplem casa si viata babacilor. ma rog, nu suntem niste hahalere (mmm wonder if this is the right spelling hihi) si la o adica poate chiar am si merita sa fim iubiti.. mi s-a facut o pofta nebuna sa scriu din ale vietii de medic in exil, dar sunt o fricoasa paranoica gen intimitatea bla bla bla
va imbratisez cu drag de departe, esti un izvor de viata sanatoasa si … un exemplu:) neaparat trebuie sa il aduc pe N sa traim in Ro.. asteptam scrieri noi!!
Pupiiiici! Of, tare mi-e dor de voi:)
Abia astept sa veniti si sa va vad si sa stam la palavre! Tre’ sa il invatam pe Nando romaneste! :)) Si…treci la scris:) Cred ca se poate sa faci blog cu invitatii, sa nu citeasca decit cine vrei tu:)