Iesim in strada pentru salarii si pensii; ne inflamam, ne saturam, ne revoltam pe vorbe in vint, pe brandul de tara, pe aberatiile lui Basescu sau ale oricarui altui fitecine care ne inunda creierii prin ecranele televizoarelor. Ne exprimam doct sau injuram, ne smulgem parul din cap, ridicam pumnii si glasurile pentru autostrazi, pentru piine, pentru benzina, pentru cine mai stie cite alte probleme inexistente, ne lamentam, ne simtitm solidari, ne vaitam de profesori, de rezidenti, de intelectuali, de cultura.
Stam inmarmuriti in fata televizoarelor si inghitim ne-vina nimanui pentru copiii nostri morti.
Cind iesim in strada pentru copiii nostri? Cind punem punct?