Ochisori rotunzi, ciocolatii, cu pupilele marindu-se repede, pe masura ce LUMEA incepe sa prinda viata: „Cind o sa fiu eu un pic mai mare, o sa ii cos EU umbra lui Peter Pan! Si o sa vina Peter Pan la miiiine si o sa ma ia de minuta si o sa zbor. Si Tudoooor! Si o sa vedem si noi o umbra mare ca un nor si ca o corabie care zboara!”
Apoi doua perechi de pleoape se string temeinic peste LUME, asteptind pe Clopotica sa li se aseze pe nasuc si sa imprastie cu praf de zine.
„A venit Clopotica?”
„A venit, da, dar n-am zburat!”
Sus, pe canapea, minutele se intind si filfiie; depun un pupic pe nasuc si imprastii usor cu praf de zine si baieteii incep sa zboare in bratele mele. Ochii se incretesc a ris si se umple casa de clopotei. Am Zburat!
Apoi, pasindu-si vorbele grabite de la unul la altul, incepe sa se teasa din nou, povestea: ” Mama! casa aaaasta e corabia noastra de pirati! Si eu si cu tine, mama, suntem doi pirati adevarati! Si TATA e PAPAGALUL meu adevarat si sta aici, pe umarul meu!”
Ridem. E amuzant. Insa imi simt umerii gidilati de urmele pierdute ale aripilor mele de zinuta.
„Cine e Clopotica ta?”
„TU esti Clopotica mea!”