Aseara am realizat ca sunt, totusi, doua lucruri pentru care imi e agreabila, in anumite momente, iarna.
Unul e cintatul de colinde in fata bradului impodobit; e cel mai puternic sentiment de „acasa” pe care il am in acele momente. E cald, miroase a brad, cintam aceleasi doua-trei colinde pe care le stim de cind lumea cu totii, cu mama, cu tata, cu sora si cumnatul, acum si cu copiii.
Al doilea e ascultatul linistii. Nu exista liniste mai plina decit cea care cuprinde orasul seara, cind ninge.
Si privind zapada asternindu-se aseara, am avut o viziune: ce ar fi sa ma trezesc dimineata si orasul, tara sa fie inecate in zapada. Si sa fie LINISTE.