Intre multele greseli pe care le fac crescindu-mi si educindu-mi copiii, se afla, totusi si vreo doua inventii de care sunt taaaaaaare mindra. Una dintre ele este „picul”.

„Picul” l-am descoperit incercind sa linistesc gemenii cu simtul proprietatii, foarte reticenti in a imparti jucariile intre ei sau cu alti copii. Sigur, merge „o data tu, o data el”, merge si „schimbul” si metodele astea sunt esentiale si trebuie combinate in permanenta, insa nu au fost suficiente. Uneori, jucaria -obiect al dorintelor lor- e prea tentanta si nu vor nici schimb, nici o data tu, o data el. Si atunci… am gasit „PICUL”!

„Picul” miraculos functioneaza asa: ” Acum se joaca Tudor un pic, apoi te joci tu un pic”. Hm… Total ineficient, avind in vedere ca la virsta asta picul nu inseamna mare lucru pentru ei si avind in vedere ca la virsta asta e nevoie de limite foarte clar delimitate, pentru ca ei nu au notiuni abstracte de timp. Asa ca facem cu degetele o marime acceptabila pentru „pic”. „Uite, ATIT dureaza picul tau, dupa care incepe picul lui Victor!” Si ii arati cu degetele o dimensiune de „pic”. Din timp in timp, cel care sta la coada si isi asteapta „picul” devine nerabdator si spune: „gata picul!” La care tu ii arati cu degetele ca a scazut picul la jumatate si mai e doar atit din picul lui Tudor! Dupa un timp pe care il masori in functie de rabdarea/nerabdarea copilului, il anunti pe cel in cauza ca picul lui s-a terminat. Si ii arati cu degetele lipite: „Uite, e gata picul!”.

Si…miracol! Tudor renunta linistit la jucarie si o cedeaza lui Victor, care, la rindul lui, o cedeaza linistit Mariei, verisoara lor, dupa ce i se termina si lui „picul”!

Uaaaaaau! Chiar merge! Garantat! Si daca o combini, dupa nevoi, cu schimbul si cu „o data tu, o data el”, muuuuulte zbierete se evita.

Uf! Mare inspiratie a dat peste mine cu „picul” asta!