Cristi face eforturi sustinute sa ma suporte in viata de zi cu zi. Nu ii iese mereu. E irascibil, nervos, sarcastic, argatos, absurd uneori, uricios si are o cuta mare intre sprincene, care ma deranjeaza teribil, pentru ca tinde sa se permanentizeze acolo. Dunga lui dintre sprincene e locul din care izvorasc nervii lui, e semnul lui distinctiv, e insemnul uriteniilor lui. E o cuta sincera. Arata lumii intregi supararile lui Cristi.

Nu m-am obisnuit inca cu ea, dar mi-a intrat in viata, pentru ca am facut din ea lupta mea. Razboiul meu contra cutei lui Cristi. Cind reusesc sa fac sa dispara cuta si Cristi ride… se face lumina in casa noastra. Cind Cristi ride, se aude muzica in micul nostru apartament, ochii lui se lumineaza si se umplu de stelute si copiii rid si ei si mami zimbeste.

Sotul meu nu stie prea bine de unde sa ia hainele cu care sa imbrace dimineata copiii, insa uneori se duce cu ei pe afara, ca sa ma lase sa ma odihnesc si atunci stiu sigur ca vor veni inapoi zimbareti si fericiti, cu cite un piscot intr-o minuta si cu cite o jucarica in cealalta. Cind merge pe strada cu Tudorel de mina, sta putin cocosat. Tudorel se opreste si ii cuprinde picioarele cu minutele si biziie la el cu nasucul lui cirnut: „bati, bati”. Pentru ca tati nu rezista la santaj emotional si ia baietelul in brate. Si baietelul stie asta. Cind mami ii pune lui Victor picaturi in ochi, Victor biziie suparat: „tati, tati!”. La un moment dat, tati statea pe broasca testoasa de plus, la ordinele copilului, pina cind acesta adormea. Tati e mereu „tati cel bun”. Cind vine tati de la serviciu, copiii se ridica si fug la el rizind, il iau de mina sa ii arate cu ce se joaca si dupa aceea incepe… un fel de judo. In care tata sta pe jos ca o papusa mare de plus si baieteii se urca pe el cu picioarele, ii sar pe burta, il bat cu minutele in cap, sar de pe canapea direct pe el, il ciupesc de burta, ii sar in circa, il trag de nas, ii baga degetelele in ochi si in gura, il trag de barba. Daca tata face „au”, copiii se prapadesc de ris.

Tata inventeaza tot felul de jocuri amuzante. De exemplu, il aseaza jos pe Tudorel si se pune deasupra lui: „Numai tu sa ma calaresti? Uite, te calaresc si eu!”. Victor vine la mine disperat batindu-se cu minutele in cap: vrea si el sa fie calarit de tata. Dupa aceea, tata se ia de miini cu Victor si sar amindoi ca iepurasii: Victor ca iepurasul, tati ca un iepuroi. Dupa aceea, tata se face ca se aseaza in carutul de jucarie al copiilor si copiii se distreaza „plimbindu-l” pe tata cu carutul. Dupa aceea tata le citeste o poveste incredibila si il aud din bucatarie cum spune resemnat si pe un ton egal: „ce poveste stupida va citeste tata!”.

Il iubesc pe tatal copiilor mei.

Il iubesc si pe sotul meu. Pentru ca nu ma lasa sa dorm pe canapea, pentru ca ma tine in brate noaptea, pentru ca se duce el la copii in toiul noptii, ca sa ma lase sa ma odihnesc, pentru ca asa cum nu rezista la santajul emotional al copiilor, nu rezista nici la santajul meu emotional, pentru ca ma sprijina in orice initiativa traznita as avea.

Am spus ieri studentilor ca o casnicie nu are nici o sansa sa reziste daca la baza ei nu sta dragostea, daca intre cei doi nu exista un profund sentiment de prietenie si de intelegere. Si dintr-odata m-a izbit in moalele capului un sentiment coplesitor de tandrete si m-am gindit la sotul meu, prietenul meu, taticul copiilor, Cristi.