I-am spus odata lui miclowan, al carui blog il puteti accesa din blogrollul meu, ca mi-as face un blog numai ca sa dezvolt unele teme pe care el le pune in discutie. Intre timp am gasit suficiente subiecte personale pe care sa le expun aici, insa azi revin la intentia initiala de a dezvolta ideile lui (Miclowan, de multe ori, ma inspira).
Asa ca astazi o sa scriu despre pacatele mele!
Am descoperit pe undeva, pe traiectul vietii mele, ca actul credintei e un act intim. Din acel moment mi s-a parut indecent sa il expui in public, sa il declami si sa il formalizezi cu scrupulozitate. A crede tine de cele mai intime sentimente ale unui om, de cele mai fragile temeri ale sale, de cele mai sensibile si mai frumoase sau urite ginduri ale sale. A crede e un act esential diferit de a te incadra atent in orice fel de rit. Ritul religios nu e totuna cu credinta.
Asa ca imi repugna orice preot, din orice religie, care tine musai la respectarea ritului religios, fara sa admita abateri sau intrebari. Consider ca preotul e un om, nu o institutie a lui Dumnezeu, asa ca e necesar sa ai libertatea de a-ti alege preotul pe care il consideri a fi cel mai bun, la fel cum ai libertatea de a-ti alege medicul pe care sa il consulti. Numarul de membri dintr-o parohie ar trebui sa reflecte calitatea preotului respectiv. Preotimea ar trebui supusa regulilor concurentei libere! In loc de asta, institutia preoteasca functioneaza pe principii feudale: preotului i se ALOCA o parohie. Suntem alocati unui preot ca oile, ca vasalii, ca sclavii! Noroc ca traim, totusi, intr-o tara libera si putem merge la ce preot vrem! Dar sunt convinsa ca tare le-ar mai placea sa nu fie asa.
Doi preoti la doua botezuri:
Am fost la botezul unei nepotele. Preotul, dupa slujba, a inceput sa se isterizeze (GOD!) la audienta: ce e cu moda asta, zice el, sa vii la botez cu un rind de hainute pentru copil? Cind legea dumnezeiasca spune clar ca dupa botez copilul trebuie sa iasa din biserica infasat in pelinca aceea alba! (nu ma ajuta faptul ca nu cunosc orinduielile bisericesti, nu pot sa ma exprim cu claritatea si vehementa pe care o avea respectivul). Oricum, ideea e ca el zbiera acolo de zor ca fetita trebuie sa stea infasata NUMAI in pelinca aceea alba pina la prima baita, la scaldatoare si ce e cu moda asta cu scaldatoarea a doua zi etc. Am ramas interzisa. Momentul atit de frumos al botezului copilului a fost ruinat. Si ruinata a fost si semnificatia botezului. Pentru preotul respectiv, nu conta SEMNIFICATIA, conta regula invechita. Eu am senzatia ca Dumnezeu nu da doi bani pe felul in care e imbracat copilul. Eu nu cred ca Dumnezeu are timp de aspecte atit de lumesti ca moda imbracarii copilului in biserica!!
La botezul copiilor mei, in schimb, un preot luminat a zimbit cind i-am spus sa foloseasca o pelinca in loc de fasa, a zimbit cind m-a vazut colindind prin biserica fara molifta facuta. La nunta mea, alt preot luminat nu a comentat absolut deloc ca nasul meu era catolic. Fiecare isi facea cruce dupa obiceiul sau si sincer, felul in care ne adunaseram acolo toti, respectindu-ne unii pe altii, a fost, in sine, un simbol.
Alta chestiune care ma deranjeaza la clanul preotesc: ca sa primeasca parohie, sunt obligati sa se insoare. Asa ca (si vorbesc in cunostinta de cauza) multi dintre ei incep, in ultimul an de studentie, o goana nebuna dupa fete de maritat. Le curteaza scurt ( 1-2 saptamini) ca nu au timp de pierdut; daca fata nu raspunde suficient de repede la avansurile lor, trec repede la alta. In cele din urma, se insoara in pripa cu o fata/femeie pe care o cunosc de 2-3 luni, timp in care au mai organizat si nunta. Rezulta de aici o serie de povesti dureroase, o serie de casnicii nefericite si o serie de vieti distruse. Pina la punctul in care unii preoti te intreaba de 10 ori: „Esti sigura ca vrei sa te mariti? Esti sigura ca ai facut cel mai bun pas?”. Unde mai e atunci semnificatia religioasa a cununiei? Unde e actul sfint care leaga pe viata doi oameni, in numele iubirii pe care si-o poarta si a lui Dumnezeu care le consfinteste iubirea? Unde e exemplul pe care ar trebui sa il dea preotul?
In fine. Cred ca preotul, indiferent de ritul religios pe care il practica, trebuie sa fie in primul rind tolerant. Din toleranta se naste respectul. Si din respect se naste comuniunea spirituala a oamenilor, apartenenta lor, in primul rind la natia umana. Dar preotii sunt tot oameni: unii dintre ei bigoti, unii dintre ei ingusti la minte. Pot intelege asta si pot tolera asta. Atita timp cit bigotismul lor nu imi este impus!